La data de 01.09.2021, în jurul orei 17.50, Geanina C., în vârstă de 30 de ani, din municipiul Iași, în timp ce conducea autoturismul marca BMW, în care se afla cu minora Carina O., în vârstă de trei săptămâni și Emanuel O., din municipiul Iași, pe DN 17 din comuna Pojorâta, satul Valea Putnei, Pasul Mestecăniș, din direcția Suceava spre Vatra Dornei, la un moment dat, ajunsă într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga, pe sensul de urcare, din cauza faptului că nu a adaptat și redus suficient viteza de deplasare pe un carosabil umed, în condiții de ploaie în curba deosebit de periculoasă, a intrat în derapaj spre stânga, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a pătruns pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune laterală cu autoturismul Skoda condus de Bogdan Ț., în vârstă de 35 de ani, din municipiul Vatra Dornei, care se afla în autoturism cu soția sa, Maria Ț. și cei doi copii minori, autoturismul BMW, ricoșând și oprindu-se cu partea din față în parapetul de pe marginea drumului.
În urma producerii accidentului a rezultat autoaccidentarea ușoară a conducătoarei auto Geanina C., căreia i-au fost acordate îngrijiri medicale la Spitalul din municipal Câmpulung Moldovenesc, fără a rămâne internată. Totodată, în urma producerii accidentului a rezultat și vătămarea corporală ușoară a lui Emanuel O., în vârstă de 45 de ani, din municipiul Iași, care se afla ca pasager pe locul din dreapta față în autoturismul BMW căruia i-au fost acordate îngrijiri medicale la Spitalul din municipiul Câmpulung Moldovenesc, precum și a Mariei Ț., în vârstă de 36 de ani, din municipiul Vatra Dornei, pasageră în autoturismul Skoda căreia i-au fost acordate îngrijiri medicale la Spitalul din municipiul Câmpulung Moldovenesc, fără a rămâne internată.
Urmare a primelor investigații efectuate minorilor aflați în cele două autoturisme s-a constatat că aceștia nu suferiseră leziuni.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat după care le-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea determinării alcoolemiei cu respectarea prevederilor legale.
În cauza se va întocmi dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală din culpă”.





Comentariile sunt închise.