Berchișești este una dintre cele mai active comune din județul Suceava în domeniul cultural. Anual, în această localitate se organizează tot felul de evenimente culturale, transformând Berchișești-ul într-o adevărată oază de cultură.
Așa s-a întâmplat și duminică, 10 iulie 2022, când a avut loc o nouă întâlnire a creatorilor de literatură din ambele zone a Bucovinei istorice în cadrul Cenaclului Transfrontalier „Mașina cu Poeți” (Cernăuți – Suceava). La eveniment au participat creatori de frumos din Cernăuți, Suceava, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc sau Fălticeni.
Invitații au fost așteptați de copii îmbrăcați în costume populare, cu tradiționala pâine și sare, iar localnicii au sunat din coarne de vânătoare, anunțând solemnitatea momentului desfășurat la Centrul de Arte, Cultură și Tradiții din Berchișești. Evenimentul a fost moderat de către lectorul universitar Gina Puică, inițiatoarea cenaclului.
„Acest cenaclu transfrontalier, inclusiv astăzi (n.r. – ieri) pentru că avem doi invitați de la Cernăuți, început în anul 2016, la Cernăuți, a durat în timp, iar din cauza restricțiilor din timpul pandemiei a trebuie să-și întrerupă întâlnirile, apoi din pricini de război, dar iată că persistă. Între timp, formula s-a mărit, suntem veniți aproape invadator peste doamna Violeta Țăran, gazda noastră ospitalieră, suntem veniți într-un număr extraordinar de mare, sala este plină. Semn este că există dorința de întâlnire a poeților din Bucovina, a celor din Nord, a celor din Sud, și mă bucur că putem continua”, a spus Gina Puică.
Cenaclul Transfrontalier „Mașina cu Poeți” a devenit tradiție la Berchișești, evenimentul cultural fiind găzduit de primarul comunei, Violeta Țăran, o mare iubitoare de poezie și tradiții.
„Vreau să vă mulțumesc pentru că sunteți din nou în mijlocul nostru. Faptul că astăzi (n.r. – ieri) ați venit într-un număr atât de mare este o dovadă clară că vă simțiți bine în Berchișești. Pentru cei care nu au fost până acum la Berchișești vreau să vă spun că suntem așezați ca și comună în mijlocul unui triunghi isoscel, care are bazele formate din orașele Suceava și Fălticeni, iar vârful triunghiului este format din orașul Gura Humorului. Este o veche așezare bucovineană a noastră, o comună care își păstrează tradițiile și obiceiurile, este o comună cu oameni gospodari, ceea cred că ați văzut și dumneavoastră venind înspre Centrul de Arte, Cultură și Tradiții din Berchișești, o clădire care a fost inaugurată în anul centenarului. Vreau să vă spun că este o lucrare nouă cu care eu cu adevărat mă mândresc. Sper să vă simțiți bine în mijlocul nostru și spun același lucru ca anul trecut, ne bucurăm din tot sufletul ca măcar o dată pe an să putem fi gazda dumneavoastră”, a declarat primarul Violeta Țăran.
Înființat în 2016 la Cernăuți din inițiativa lectorului universitar Gina Puică, fost lector de limba română la Lectoratul de română al Universității – Cernăuți, Cenaclul „Mașina cu Poeți” își desfășoară ședințele alternativ la Suceava și Cernăuți prin forțele proprii și efortul membrilor săi, în organizarea Ginei Puică și a lui Constantin Horbovanu.
La evenimentul de duminică, găzduit generos, cu entuziasm și dragoste de către Centrul Cultural al Primăriei Berchișești, de primarul Violeta Ţăran și extraordinarii copii artiști ai comunei, instruiți de Carolică Bordea, au participat doi scriitori de la Cernăuți, respectiv Nicolae Șapcă, redactorul șef al ziarului „Monitorul Bucovinean” și Marin Gherman, președintele Centrului Media BucPress Cernăuți.



























