More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    FOTO Echipa de handbal masculin CSU Suceava, campioană europeană la Jocurile Europene Universitare 2023

    Echipa de handbal a Clubului Sportiv Universitatea Suceava a repetat performanța de anul trecut, câștigând ediția 2023 a Jocurilor Europene Universitare, găzduite de orașul Podgorița, Muntenegru, la finalul unui meci contra reprezentativei Universității Coasta de Azur, pe care a învins-o cu scorul de 37:36. Echipa suceveană a reprezentat cu succes culorile țării noastre, câștigând toate partidele disputate în cadrul competiției, împotriva unor adversari din Marea Britanie, Franța, Germania, Norvegia și Portugalia.

    În cele 70 de minute ale finalei, jucătorii celor două echipe au impresionat publicul cu un meci intens disputat, cu numeroase goluri marcate și cu o atitudine de fair play. Spiritul de echipă, determinarea și coerența pe teren ale echipei CSU au făcut diferența, conducând către adjudecarea, pentru al doilea an consecutiv, și pentru a treia oară în istorie, a titlului de campioană europeană universitară. Menționăm, cu deosebită plăcere, că jucătorul sucevean Botond Balazs a fost desemnat cel mai bun marcator și cel mai valoros jucător al turneului.

    Performanța este una remarcabilă, pentru care trebuie felicitați antrenorii Răzvan Gavriloaia și Iulian Andrei și cei 12 jucători care au dus greul competiției din Muntenegru: Ionuț Șoldan, Iulian-Cristian Roșu, Alexandru Reuț, Claudiu-Andrei Lazurcă, Alexandru Bologa, Dragoș Podovei, Albert-Iulian Vizitiu, Cosmin-Constantin Lupu, Daniel Stanciuc, Alexandru Focșăneanu, Adrian-Laurențiu Urdă, Botond Balazs și Alex-Mihai Dascălu.

    Totodată, trebuie să adresăm mulțumiri celor care susțin handbalul universitar sucevean: Universității „Ștefan cel Mare”, Primăriei Municipiului Suceava, sponsorilor și suporterilor CSU.

    Trebuie să subliniem faptul că, la acest campionat universitar european de handbal, România a reușit o dublă performanță, adjudecându-și medaliile de aur și la turneul fetelor, campioană europeană devenind echipa Universității „Ovidius” din Constanța.

    Pentru reușita din acest an, echipa de handbal a CSU va primi o bursă specială, în valoare de 100.000 de lei, acordată de conducerea Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava.

    Reamintim faptul că echipa CSU este campioană europeană pentru a treia oară, repetând performanța din 2017, înregistrată la Jocurile Europene Universitare de la Malaga (Spania), și pe cea din anul 2022, înregistrată la Jocurile Europene Universitare de la Lotz (Polonia).  În anul 2018, CSU a cucerit medaliile de bronz, la finalul campionatului de la Coimbra (Portugalia).

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Euro Fratello

    Related articles