Deputatul PUSL de Suceava Vlad Piedone Popescu, afiliat grupului PSD, a participat la cina tradițională de Iftar la invitația Muftiatului Cultului Musulman din România, cu ocazia Lunii Sfinte Ramadan.
„Am avut deosebita onoare să particip astăzi, la invitația Muftiatului Cultului Musulman din România, cu ocazia Lunii Sfinte Ramadan, la cina tradițională de Iftar. M-am bucurat să fiu alături de Muftiul României, Imamul Iusuf Murat, Președintele comunității Tătare, Gelil Esergep, Președintele Comunității Turce din România, Osman Fedbi, Consilier al Muftiatului, Mustafa Geihun, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Kathleen Kavalec, Ambasadorul Statului Israel, Reuven Azar, Ambasadorul Turciei, Özgür Kıvanç Altan, dar și de ceilalți reprezentanți ai misiunilor diplomatice acreditate la București și înalți oficiali români. Vreau să urez întregii comunități musulmane din România gânduri bune, sănătate și prosperitate! Să ne revedem an de an, în aceeași stare de pace, armonie și înțelegere! Luna Postului Ramadan să vă aducă bucurie și împlinire! Ramadan Karim”, a transmis deputatul Vlad Piedone Popescu.





