More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Festivalul Internațional „Ciprian Porumbescu” va debuta astăzi: „Suceava devine capitală culturală a României pentru cel puțin o săptămână”

    Ieri, 1 iunie 2022, la Suceava a debutat Festivalul Internațional „Ciprian Porumbescu”, un eveniment în cadrul căruia Consiliul Județean (CJ) Suceava își propune să pună în valoare opera marelui compozitor Ciprian Porumbescu.

    „Evenimentele se vor derula pe durata întregii săptămâni, iar duminică vom fi prezenți și la Stupca la cimitirul familiei Porumbescu pentru comemorarea marelui compozitor și pentru a depune o jerbă de flori la mormântul lui Ciprian Porumbescu și al membrilor familiei”, a declarat Niculai Barbă, vicepreședintele CJ Suceava.

    „Zilele Ciprian Porumbescu” au debutat ieri printr-o serie de activități ce au fost derulate la Școala Populară de Artă a Centrului Cultural Bucovina.

    „Au fost concursuri de interpretare instrumentală precum și un spectacol muzical coregrafic susținut de profesorii și elevii Școlii Populare de Artă. În perioada următoare vom avea activități atât în Suceava cât și la Stupca precum și în alte locații din județ. Aș aminti aici o serie de evenimente care au loc la Biblioteca Județeană. Aici vor fi lansări de carte cu referire la personalitatea marelui compozitor, apoi vor fi audiții muzicale, expoziții de carte, vizionare de film. De asemenea pe 3 iunie la ora 15.00 va fi un recital susținut de elevii Școlii Populare de Artă care vor cânta <<Balada>> lui Ciprian Porumbescu în Parcul Central din Suceava la bustul marelui compozitor”, a arătat Niculai Barbă.

    Organizat de Consiliul Județean Suceava, prin intermediul Centrului Cultural Bucovina și cu sprijinul Ministerului Culturii, Festivalul Internațional „Ciprian Porumbescu” are loc la Suceava, în perioada 2-5 iunie 2022.

    Astfel, în zilele de 2 și 3 iunie 2022, cu începere de la orele 19.00, veți putea audia recitalurile cvartetelor „Transilvan” și „Ad Libitum”, evenimente ce se vor avea loc în sala Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava, intrarea fiind liberă!

    Sâmbăta, 4 iunie 2022, publicul spectator este invitat la opereta „Crai Nou”, de Ciprian Porumbescu, în interpretarea Orchestrei Metropolitane București, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga. Evenimentul este programat cu începere de la orele 19.00 și se va desfășura pe Esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor din Suceava.

    Seria evenimentelor culturale din cadrul Festivalului Internațional „Ciprian Porumbescu” se va încheia pe data de 5 iunie 2022, cu recitalul formației camerale „Croitoru String Virtuosi”, intitulat sugestiv „Un secol de muzică tradițională”. Esplanada Casei de Cultură a Sindicatelor va găzdui acest recital, cu începere de la ora 18.00.

    Din dorința de a încuraja tinerii interpreți și compozitori în abordarea genului muzical cameral, Festivalul Internațional „Ciprian Porumbescu” are și o componentă competițională, structurată în două secțiuni: Compoziție și Cvartete de coarde, locul desfășurării fiind Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava.

    Sâmbăta, 4 iunie 2022, cu începere de la orele 17.30, vor avea loc festivitatea de premiere și Gala Laureaților din cadrul celor două competiții, evenimente ce vor fi desfășurate pe esplanada Casei de Cultură a Sucevei.

    „Sunt evenimente care completează o viață culturală extrem de consistentă care are loc la Suceava. Suceava devine capitală culturală a României pentru cel puțin o săptămână”, a concluzionat Niculai Barbă.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles