More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Drumurile din comuna Vatra Moldoviței vor intra într-un amplu proiect de modernizare: „Vom moderniza în procent de 100% drumurile din comuna Vatra Moldoviței”

    Comuna Vatra Moldoviței va intra într-un amplu proces de modernizare a infrastructurii rutiere după ce primarul Virgil Saghin a semnat zilele trecute un contract de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

    Șantierul care va schimba drumurile din această comună, se va închide la sfârșitul anului 2026, existând totuși posibilitatea prelungirii cu încă doi ani.

    În cadrul proiectului „Modernizare drumuri vicinale în comuna Vatra Moldoviței”, se vor asfalta 23 de tronsoane de drum, în lungime de aproape 10 kilometri, iar valoarea totală a lucrărilor este de peste 27 de milioane de lei.

    Edilul Virgil Saghin a anunțat că a semnat deja pentru prima tranșă de finanțare, în valoare de 10 milioane de lei, menționând că infrastructura rutieră din comună a reprezentat o prioritate pentru administrația locală pe care o conduce și este pregătit să se apuce de treabă.

    „Am încercat să cuprindem în acest proiect cât mai multe dintre drumurile din comună, și pot să spun că despre fiecare tronson de drum inclus în proiect, am discutat cu cetățenii și am încercat împreună să stabilim o listă de priorități. Dar vreau să menționez că încet, vom moderniza în procent de 100% drumurile din comuna Vatra Moldoviței. Drumurile au fost o prioritate pentru mine încă din prima zi de mandat și, cu răbdare, le vom moderniza pe toate. Vreau să îi mulțumesc în mod special președintelui Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, pentru că și în cazul acestui proiect ne-a fost alături și ne-a sprijinit în obținerea acestor fonduri. Alături de dumnealui vom continua și în acest mandat și în mandatul viitor mai multe proiecte de dezvoltare în comuna noastră. Și cum dumnealui a fost alături de noi și întreaga comunitate din Vatra Moldoviței va fi în continuare alături de el și îl va susține”, a declarat Virgil Saghin, primarul comunei Vatra Moldoviței.

    Cel mai amplu proiect de  modernizare drumuri din această comună va cuprinde 100 de metri de drum în satul Ciumârna, din DN17A până la casa parohială.

    În satul Vatra Moldoviței se vor asfalta 19 porțiuni de drum, fiind vorba despre drum Trestia (L = 400 m) – de la Geta Bodnar până la Balahura V. Gavril, drum Mănăstire (L = 705 m) – de la  Morar G. Constantin până la Mănăstirea Veche, drum Gura Boului (L = 800 m) – de la Nichifor S. Petru – Ciocan Violeta până la intersecție Dealul Vasile, drum vicinal 52 (L = 825 m) – de la Bîndiu Glicheria până la Medvichi Alexandrina, drum vicinal 36 (L = 157 m) – de la Țigănescu Pintilei până la Cotlarciuc Dana Veronica, drum vicinal 38 (L = 340 m) – de la Țigănescu Traian până la DN 17 A (Rusu Cordunean Marcel), drum vicinal 57 (L = 235 m) – din DN 17 A (Popescu Gheorghe-Traian) până la Balahura Roman, drum vicinal 59 (L = 650 m) – din DJ 176 (Mărioara Ciornei) până în DJ 176 (Tun Dumitru), drum vicinal 32 (L = 150 m) – din DJ 176 (Balahura Nicolae) până la Hojbotă Nicanor, drum vicinal 77 (L = 363 m) – din DJ 176 (Mihai Condrea) până la Bodnar Constantin, drum vicinal 85 (L = 315 m) – din DJ 176 (Sandu Tudora) până la Popescu Ioan, drum vicinal 73 (L = 190 m) – de la Ștefan Mihaela până la Condrea Mihai, drum vicinal 70 (L = 128 m) – de la Ciornei Rodica până l Șincari Valerica, drum vicinal 67 (L = 124 m) – din DJ 176 (Negură Maria) până la Cojocariu Mihai, drum vicinal 68 (L = 262 m) – de la Niga Elena – Coca Livia până la Negură Gavril, drum vicinal 89 (L = 375 m) – de la intersecție Ciornei Maria până la Șincari Mihai, drum vicinal 66 (L = 375 m) – din DJ 176 (Crăciun Dragoș) până la Chichiriță Ioan Neculai, drum vicinal 63 (L = 134) – din DJ 176 până la Checheriță D. Maria și drum vicinal 26 (L = 965 m) – de la Buliga Ș. Ștefan până în DN 17A (Moroșanu Constantin).

    Acest proiect cuprinde și trei porțiuni de drum din satul Paltinu, aici fiind vorba despre drumul Cârmăceni (L = 480 m) – din Drumul Comunal 32 până la Cârmaci Ilie, drumul Sondă (L = 1804 m) – din Drumul Comunal 32 până la Iurniuc I. Vasile și drumul Opalnec (L = 100 m) – de la Nisioi Doina Aurelia.

    Cele 23 de tronsoane de drum însumează 9.977 de metri de asfalt în comuna Vatra Moldoviței, care vor contribui la creșterea calității vieții locuitorilor, edilul Virgil Saghin dorind să dezvolte cât mai mult zona pentru ca oamenii să beneficieze de condiții moderne de trai.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles