More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Două femei infectate cu coronavirus au murit în timp ce erau transferate la un alt spital (NAȚIONAL)

    Două paciente care fuseseră internate la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște au murit în cursul serii de vineri, 3 iulie, chiar în timp ce erau duse la elicopterul care trebuia să le transporte la o unitate medicală din alt județ.

    Se pare că cele două paciente trebuiau să fie transferate la un alt spital deoarece medici nu mai aveau cum să le îngrijească întrucât sunt prea puțini, iar pacienții sunt prea mulți, susțin reprezentanții SJU Târgoviște, potrivit stirileprotv.ro.

    În Spitalul Județean de Urgență Târgoviște s-au făcut investiții de sute de mii de euro în ultimele luni, fiind achiziționată cumpărată aparatură performantă, iar sălile de operație și saloanele fiind modernizate.

    Totuși, problema specialiștilor rămâne nerezolvată. În prezent, pe secția de terapie intensivă lucrează doar trei doctori. Însă pentru a face față numărului de bolnavi infectați cu SARS-CoV-2 ar fi nevoie de mai multe cadre medicale, spun chiar reprezentanții spitalului, nevoiți să trimită pacienți în alte județe.

    „Am fost nevoiți, din cauza lipsei acute de medici specialiști de terapie intensivă, să transferam trei dintre pacienții noștri, intubați și ventilați mecanic, către alte spitale. Din păcate, doi dintre pacienți, două doamne, de 65 de ani, nu au rezistat transferului între spital și elicopter, ele decedând în ambulanță”, declară Claudiu Dumitrescu, manager SJU Târgoviște.

    Una dintre femei suferise un accident vascular cerebral, iar cealaltă, un anevrism, înainte de a se îmbolnăvi de COVID-19.

    De asemenea, managerul SJU Târgoviște preciează că cel de-al treilea pacient a fost transferat la Spitalul de Urgență Galați – „un bărbat, de 72 de ani, cu insuficiență respiratorie severă, intubat și ventilat mecanic, care avea în antecedent diabet, insulino-dependent”.

    Lipsa medicilor reprezintă o adevărată problemă a sistemului lui România iar în contextul pandemiei de coronavirus, unii devin victime ale temutului virus.

    De exemplu, o asistentă medicală din blocul operator al Institutului „Marius Nasta” din Bucureşti a fost depistată pozitiv, vineri, la infecția cu virusul SARS-CoV-2. Imediat, a fost declanșată ancheta epidemiologică și s-a efectuat dezinfecție în întreg blocul operator.

    Sursa: Gândul

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Euro Fratello Euro Fratello

    Related articles