FOTO Facebook/ Roxana Dirică
Ritmic Suceava

Doctorul Roxana Dirică a anunțat pe pagina ei de Facebook că a câștigat lupta cu cancerul și că ziua de 5 august 2022 este cea mai fericită zi din viața ei.

„Două cuvinte pe care nu credeam că le voi auzi prea curând: REMISIE COMPLETĂ!  Mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat puterea şi răbdarea să pot trece prin tot caruselul ăsta emoțional într-o perioadă de 1 an şi 3 luni de boală, după repetate rezultate negative, şi mulțumesc vouă că ați facut posibilă plecarea mea in Israel, unde am reuşit să fac tratamentul salvator şi în final să obțin vindecarea mult aşteptată. Mesajul meu pentru toți cei ce trec prin situații asemănătoare este să nu vă pierdeți niciodată speranța şi credinţa, chiar și atunci când totul pare că se năruie in jurul vostru! 5 August 2022 – cea mai fericită zi din viața mea”, a precizat Roxana Dirică.

La începutul acestui an, medicul rezident Roxana Dirică a fost internată la ATI, cu o formă agresivă de cancer, și puțină speranță. Atunci cazul său a ajuns pe rețelele de socializare, iar tânăra avea nevoie urgentă de transfuzie de sânge.

De asemenea, familia tinerei trebuia să facă rost de suma de 200.000 de euro pentru a-i asigura tratamentul care îi va salva viața, dar extrem de costisitor.

Atunci s-a început o campanie de donare de bani pentru tratamentul Roxanei, iar într-un mod surprinzător, în timp record (în doar o săptămână), s-au adunat cei 200.000 de euro care să-i plătească tinerei tratamentul de care are nevoie.

Tratamentul care i-a oferit Roxanei o a doua șansă la viață a fost urmat în Israel, departe de casă.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here