Deputatul USR de Suceava Radu Ciornei a transmis un comunicat de presă prin care a anunțat că activistul civic, Gabriel Ursescu, rezident norvegian, s-a alăturat demersului ce vizează „cruciada” balastierelor ilegale.
„După ce în debutul acestei sesiuni parlamentare am tras un semnal de alarmă asupra faptului ca balastierele de pe cuprinsul țării sunt exploatate ilegal, imoral și haotic de către mafiile locale tributare primarilor PSD și PNL, care tratează aceste exploatări drept niște feude de pe urma cărora se obțin banii negri ce ajută la câștigarea alegerilor, am primit numeroase semnale din țară și diaspora. Oameni cinstiți, exasperați de furtul acesta fără capăt si margini își dau mâna și încep să documenteze toate abuzurile care distrug nu numai relieful țării dar și speranța ca ne vom putea recăpăta vreodată fibra morală a națiunii. Cu toate că am primit câteva telefoane anonime, prin care niște voci binevoitoare îmi cereau sa renunț la încurajarea acestor investigații, vă anunț ca atâta vreme cât voi mai fi deputatul sucevenilor și. implicit, al românilor, voi înainta pas cu pas în aceste investigații, care devin din ce în ce mai interesante. Exact ca în cazul lemnului, care nu poate fi pus in buzunar și furat, în cazul balastului este aceeași mafie trans-instituțională, cu ramificații politice, de la micile primării până la Garda de Mediu și Consiliul Județean, de la inspectorii care își fac treaba pe sfert, controlând în bătaie de joc, anunțat, niște unități extrem de solvabile, ca sa nu zic altfel. Acest furt instituționalizat, din care se adapă toți cei care închid ochii trebuie să înceteze! Avem nevoie de controale pe bune, care să deceleze dimensiunile reale ale jafului. Avem nevoie de supraveghere audio-video și de Radarul Balastierelor, program ce urma să fie funcționalizat dar pur și simplu a fost aruncat la sertar. Avem nevoie de oprirea autorizărilor criminale ce distrug arii protejate. Ministerul Mediului, dragi colegi, ar trebui să înceapă să protejeze…ariile protejate! Dar e prea greu… În aceste zile în care suntem pe cale să pierdem miliarde din PNRR pentru că ne protejăm specialii, nu natura, începe să se cristalizeze o nouă alianță. Alianța oamenilor cinstiți ce doresc să oprească furtul. Am primit numeroase telefoane și e-mailuri din țară și din Europa, chiar din îndepărtata Norvegie, prin care oameni cinstiți doresc să se alăture efortului nostru și al ONG-urilor implicate. Domnule ministru Tanczos Barna, domnule prim ministru Ciucă, Alianța celor care s-au săturat de jaful și violul perpetuu asupra naturii românești vă somează să trimiteți Corpul de Control în teritoriu, și să scoateți din adormire beizadelele angajate pe pile, pentru stăvilirea măcar parțiala a acestei stări de fapt. Balastierele de pe teritoriul României sunt o sursă de ilegalități în lanț și o pușculiță de bani negri. Destructurați mafia balastierelor prin funcționalizarea imediată a Radarului Balastierelor! Acționați acum până nu va fi prea târziu!”, a declarat deputatul Radu Ciornei.
