Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Deputatul Radu Ciornei, despre supărarea primarului Ion Lungu pe sucevenii care pasează biletele TPL valabile: „E ca și cum un brutar ar face o criză de isterie pentru că îmi dau bucata de covrig ce nu îmi mai trebuie unui alt om”

Deputatul USR de Suceava Radu Ciornei a criticat reacția primarului Ion Lungu, care s-a arătat deranjat de faptul că sucevenii își pasează între ei biletele TPL valabile.

„Primarul, Autobuzele și Sucevenii. În această jumătate de veac de când fac umbră pământului am învățat din experiența mea și uneori a altora că atunci când întreprinzi ceva și socoteala de acasă nu bate cu cea din târg cel mai bine e să începi optimizarea din curtea ta, apoi să vezi dacă nu cumva ceilalți sunt de vina. Să vedem întâi unde e bârna și unde e paiul, cum spunea un alt Ion, în alt timp și alte timpuri. Nu, nu doresc să vă fac confidențe sau să vă aduc în fața ochilor aforisme ce bat ușor către truism dar deunăzi l-am auzit pe (mult prea) perenul edil Lungu plângându-se de faptul că a dat sucevenilor o rută către aeroport iar noi, nevolnicii, nu știm să apreciem cum trebuie darul. Așa că, într-o primă fază autobuzul va deveni microbuz iar apoi…om mai vedea. Fiind, prin prisma funcției, un utilizator frecvent al transportului aerian m-am bucurat când am auzit că există o cursă TPL non stop către aeroport. Însă bucuria mi-a fost de scurtă durată, pentru că traseul acestei curse îmi folosește la fel de mult cât îi folosește peștelui mopedul. Traseul Gara Burdujeni – Aeroport este absolut inutil imensei majorități a sucevenilor. Pentru mine, ar trebui să iau o mașină sau un autobuz până la gară, să îl corelez apoi cu orarul cursei către aeroport. Conveniență 0.  La întoarcere exact aceeași problemă iar economia minimă și orele neconvenabile înclină balanța pentru transportul în regie proprie. Dacă acest traseu ar acoperi o parte cât mai mare din oraș, astfel încât să fie stațiile să fie la maxim câteva sute de metri de o bună parte a locuitorilor Municipiului Suceava, ar fi extrem de util. Și, în plus, ne-am apropia de civilizație prin faptul că, până la virajul către aeroport, aceasta ar fi o extrem de binevenită rută în plus ce ar deservi orașul și pe timp de noapte. Edilul s-a mai burzuluit și la cetățenii care își pasează biletele ce rămân valabile. Nu am să stau să filosofez dar dacă biletul nu e nominal nu ai de ce să ne iei la rost, domnule primar! E ca și cum un brutar ar face o criză de isterie pentru că îmi dau bucata de covrig ce nu îmi mai trebuie unui alt om. E plătit, e al meu, fac ce vreau cu el! Drumul către un oraș inteligent trece prin 2024. Nu cred că e nevoie să vă mai explic de ce”, a transmis deputatul Radu Ciornei.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles