More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Deputatul Mirela Adomnicăi: „Foarte mulți suceveni minimizează aportul major și semnificativ al dlui Gheorghe Flutur. Le permiteți așa ceva, dle Balan?”

    Deputatul PSD de Suceava, Mirela Adomnicăi, a transmis un comunicat de presă prin intermediul căruia îi atrage atenția deputatului PNL, Ioan Balan, cu privire la faptul că județul Suceava nu s-a dezvoltat suficient sub conducere liberală.

    Am citit comunicatul de presă al deputatului Ioan Balan, supărat din cale afară pe colegul meu, deputatul Gheorghe Șoldan, pentru că “minimizează aportul major și semnificativ” al dlui Gheorghe Flutur în “atragerea de proiecte importante pentru județ”. Dle Balan, să știți că suntem foarte mulți care “minimizăm” acest aport și o să vă convingeți de acest lucru în câteva luni. De altfel, știți deja asta. O vedeți în sondaje, în comentariile de pe social media, în reacțiile oamenilor. Și vă e frică. Încep să vă plece primarii, iar lista locurilor în Parlament să devină tot mai mică. Și e normal, înțeleg, ca fiecare parlamentar PNL să-i arate dlui Flutur cât de apăsat poate să-i apere orgoliul în comunicate de presă. Frustrarea pleacă de la faptul că Gheorghe al nostru, Șoldan, vorbește tot mai mult de Autostrada A7, venind cu promisiuni certe de la premierul Marcel Ciolacu și ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, că în acest an vor începe lucrările. În timp ce Gheorghe al vostru, Flutur, de ani de zile tot plimbă desene și schițe prin fața jurnaliștilor. Și cu autostrada, dar și cu șoselele de centură. Până la urmă, Autostrada Moldovei a prins viață –  peste 305 kilometri sunt în mod oficial în construcție – în timpul ministrului PSD Sorin Grindeanu și al guvernării PSD. Dincolo de orgoliile politice, sucevenii vor să vadă odată autostrada construită. Să meargă cu mașinile pe ea. Să circule mai repede și mai în siguranță. Să nu mai fim pe primul loc pe țară la numărul de morți în accidente rutiere. Acesta este și motivul pentru care fac naveta cu trenul de fiecare dată când plec sau vin de la Parlament. Dle Ioan Balan, mi-a plăcut citatul din comunicatul dumneavoastră cu faptul că “și albina și musca zboară. Unde se așază face diferența”. Perfect adevărat. Deocamdată, cum suntem județul cu aproape cele mai mici salarii din Moldova, cu cei mai mulți copii ai căror părinți sunt plecați în străinătate, cu multe drumuri județene distruse, cu un aeroport fără curse și un container la plecare, nu prea i-ați oferit nici albinei prea multe opțiuni de a se așeza. Și pentru asta, dle Balan, poate că e timpul să mai zboare și fluturele! Și promitem că noi chiar îi facem autostradă să se așeze!”, a transmis deputatul Mirela Adomnicăi.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Euro Fratello

    Related articles