Astăzi, în jurul orei 07.30, un incendiu puternic a izbucnit în satul Costișa, comuna Frătăuții Noi.
Au intervenit pompierii militari și civili cu 6 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
Flăcările au cuprins inițial la două locuințe și la anexe gospodărești, cu pericol de propagare la vecinătăți.
Forțele de intervenție au localizat incendiul și nu mai există pericol de propagare a flăcărilor.
Sunt afectate trei gospodării, astfel: la prima, flăcările se manifestă la casa de locuit și la două anexe gospodărești. La a doua proprietate, arde o construcție anexă, iar flăcările au afectat și podul casei de locuit. La a treia gospodărie, este afectată o singură anexă gospodărească.
Din fericire, până la acest moment, nu sunt înregistrate victime.