Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Comuna Frătăuții Vechi se dezvoltă în ritm accelerat datorită implicării exemplare a primarului Cristinel Antemie: „Toate proiecte pe care le implementăm sunt pentru creșterea calității vieții cetățenilor”

Comuna Frătăuții Vechi condusă de edilul Cristinel Dinu Antemie este într-o continuă dezvoltare, iar zecile de proiecte în implementare, atât prin fonduri guvernamentale, europene sau locale, au drept scop ridicarea nivelului de trai al locuitorilor. 

Recent a fost semnat un contract pentru înființarea unui Centru de Colectare cu aport voluntar, proiect în valoare de aproape 780.000 de euro care va fi implementat în comuna Frătăuții Vechi, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, COMPONENTA C3 – MANGEMENTUL DEȘEURILOR INVESTIȚIA I1. Investiția în valoare de 778.720 de euro/CAV, echivalentul a 3.830.914 lei, fără TVA și are în vedere amenajarea pe o suprafață de 2.500 de metri pătrați a mai multor dotări. Banii sunt alocați de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

Centrul va fi construit într-o zonă nelocuită, pe o suprafață de aproximativ 2.500 de metri pătrați, dintre care 1.800 de metri pătrați vor fi destinați platformei betonate, iar pe restul va fi amenajat un spațiu verde.

„Acest proiect va contribui semnificativ la protejarea mediului înconjurător, întrucât oamenii vor avea unde arunca toate deșeurile, indiferent de natura lor. Aici vor ajunge deșeurile voluminoase, deșeurile textile, deșeurile din lemn și mobilier, anvelopele uzate, deșeurile electrice, electronice și bateriile uzate, deșeurile de cadavre animale sau cele din construcții și demolări”, a explicat edilul Cristinel Dinu Antemie.

Centrul de colectare va cuprinde o platformă carosabilă pentru amplasarea containerelor de tip ab-roll pentru deșeuri și circulația autoturismelor cetățenilor care aduc deșeuri, respectiv a camioanelor (cap-tractor) care aduc/ridică containerele. De asemenea va fi și o platformă betonată pentru amplasarea containerelor de tip baracă dar și o zonă verde cu gazon și plantație perimetrală de protecție. În zona respectivă va fi montată și o copertină pe structură metalică ușoară pentru protecția containerelor deschise. Amplasamentul va fi împrejmuit cu gard din panouri bordurate prinse pe stâlpi rectangulari din oțel, cu poartă de acces culisantă, cu acționare manual. În zona de acces principal se va monta un cântar carosabil pentru camioane iar un container de tip baracă va servi drept spațiu administrativ și pentru supraveghere, prevăzut cu un mic depozit de scule și două grupuri sanitare, unul pentru angajatul platformei, altul pentru cetățenii care aduc deșeuri. În acest centru va fi și un container de tip baracă, frigorific, pentru cadavre de animale mici de casă, pisici, câini, păsări, un container de tip baracă pentru colectarea de deșeuri periculoase, vopsele, bidoane de vopsele sau diluanți, medicamente expirate, baterii, trei containere prevăzute cu presă pentru colectarea deșeurilor de hârtie/carton, plastic, respectiv textile și alte trei containere închise și acoperite de tip walk-in, pentru colectarea deșeurilor electrice/elctronice, a celor de uz casnic, electrice mari – frigidere, televizoare și a celor de mobilier din lemn. Alte două containere de tip SKIP deschise, vor fi amplasate pentru deșeuri de sticlă – geam, respectiv borcane și alte recipiente. Trei containere deschise, înalte, de tip ab-roll vor fi pentru anvelope, deșeuri metalice, deșeuri de curte/grădină, crengi, frunze și alte trei containere deschise, joase, de tip ab-roll vor fi pentru deșeuri din construcții, moloz. Centrul va fi dotat și cu un separator de hidrocarburi pentru toată platforma carosabilă, două scări mobile metalice, pentru descărcarea deșeurilor în containerele deschise înalte și canalizare pentru colectarea apelor pluviale. Vor fi montați și stâlpi de iluminat și opt camera de supraveghere.

Tot cu fonduri obținute prin Planul Național de Reabilitare și Reziliență, școlile din comuna Frătăuții Vechi vor fi dotate cu mobilier nou și cu aparatură electronică de ultimă generație, iar Căminul Cultural din satul Măneuți va suporta ample lucrări de modernizare.

În această comună sunt în derulare și o serie de proiecte finanțate de la bugetul local dar și un proiect amplu pentru extinderea rețelei de apă și  canalizare, realizat cu fonduri guvernamentale.

„Toate proiecte pe care le implementăm sunt pentru creșterea calității vieții cetățenilor. Am semnat contract de finanțare prin PNRR pentru eficientizarea energetică a Căminului Cultural din Măneuți. Vom schimba toată tâmplăria, izolația, instalațiile. Valoarea proiectului este de aproximativ 1.800.000 de lei. Prin «Anghel Saligny» urmează să extindem rețeaua de apă și canalizare, valoarea proiectului fiind de 18 milioane de lei. După prima estimare ar fi vorba despre o extindere cu 11 kilometri de rețea de apă și canalizare, în satele Frătăuții Vechi și Măneuți. O dată finalizate lucrările, vom avea o acoperire de aproape 90%, în comună, în ceea ce privește racordarea gospodăriilor la rețeaua de apă și canal. Tot prin PNRR, avem și dotarea școlilor cu mobilier și aparatură electronică. Pe Fondul de Mediu avem două contracte, unul fiind deja semnat. Este vorba despre schimbarea lămpilor de iluminat, în valoare de 900.000 de lei, iar cu fonduri proprii modernizăm un kilometru de drum comunal și aproximativ 500 de metri de trotuare. Vom începe, cel mai probabil săptămâna viitoare, extinderea Școlii din Frătăuții Vechi. Vom construi două săli de clasă și grupuri sanitare, tot cu fonduri de la bugetul local”, a încheiat Cristinel Dinu Antemie, primarul comunei Frătăuții Vechi.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles