Ritmic Suceava

19 cadre medicale și personal TESA ale Spitalului de Boli Infecțioase din Craiova sunt confirmate deja, fiind așteptate alte rezultate ale angajaților testați, anunță managerul spitalului, Adina Turcu. Surse medicale din unitate vorbesc însă deja un număr dublu.

Rând pe rând, marile spitale de boli infecțioase din țară anunță că aproape au atins capacitatea maximă de ocupare a paturilor. Iași, Cluj, Ploiești și București mai pot interna doar în măsura locurilor ce se eliberează de pacienții externați.

Spitalul COVID din Craiova mai are locuri libere, dar începe să le ocupe cu propriii angajați: „Totul a plecat de la un medic revenit din concediul pe litoral”
Spitalul de Boli Infecțioase din Craiova

Spitalul de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din Craiova are 280 de locuri, din care 50 sunt pentru persoanele suspecte de infectare.

”Mai avem 130 de locuri libere, pentru confirmați și suspecți, și primim deja pacienți transferați inclusiv din București. Ne ajutăm colegii cât timp ne permitem”, a declarat pentru Libertatea, Adina Turcu, managerul unității medicale din Oltenia.

Focar intern: ”Am fost trimiși în izolare acasă, dar nu suntem testați”

Însă spitalul se confruntă acum și cu un focar intern de COVID. ”38 de angajați, medici, asistente și mai mulți angajați de birou sunt confirmați ca infectați. Am fost trimiși în izolare acasă, dar nu suntem testați. Se dorește ascunderea focarului”, a declarat pentru Libertatea un angajat al spitalului, sub protecția anonimatului.

Întrebată despre această situație, șefa unității medicale a recunoscut existența focarului.

„Totul a plecat de la întoarcerea unui medic din concediul petrecut pe litoral. Acest medic are specilizare ORL și nu a intrat în contact cu bolnavii internați. A venit din concediu bolnav, după care alți 4 angajați din departamentelele de suport au ieșit pozitivi la testele făcute pentru a pleca în Grecia în vacanță. Am trecut la testarea întregului personal și pe măsură ce au început să vină rezultatele, a început să crească și numărul celor infectați”, a spus Adina Turcu.

Teste pentru aproape jumătate dintre angajați

Managerul de la ”Victor Babeș” din Craiova pronunță însă un alt număr de angajați infectați.

”În primă fază, am avut pozitive 4 cadre medicale și 3 angajați TESA, am ajuns acum la 19, dar probabil că vor mai apărea. Am testat într-o singură zi 120 de angajați. Avem în proces de testare, în primă fază, 240 din totalul de 555”, a spus șefa spitalului, precizând că toți cei confirmați sunt asimptomatici, unii urmând deja să fie externați. ”Toți se vor întoarce la muncă după 14 zile”, a declarat Adina Turcu.

Sursa Libertatea

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here