Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, a anunțat că blocul de garsoniere 48A de peste drum de Colegiul Național „Mihai Eminescu” este singura clădire cu risc seismic din municipiul Suceava.
Edilul a precizat că un tronson cu 80 de garsoniere a fost reabilitat în urmă cu câțiva ani, însă cel de-al doilea tronson, format din 60 de garsoniere, nu poate fi consolidat deoarece proprietarii nu permit experților să le intre în locuințe pentru a le evalua din punct de vedere seismic.
Primarul Ion Lungu nu îi înțelege pe cetățeni, având în vedere că expertiza este plătită de Primăria municipiului Suceava, iar consolidarea ar urma să fie realizată printr-un proiect finanțat prin PNRR.
„Din păcate, oamenii nu au permis accesul în locuințe. Pe 10 iulie 2022 s-a făcut nota de constatare în care s-a renunțat la contract sub motivația <<nu am avut acces în spațiile de locuit pentru evidențierea eventualelor modificări la structura de rezistență>>”, a declarat primarul Ion Lungu.