În această dimineață, bărbatul de 47 de ani, din comuna Dumbrăveni, care a fost lovit de două ori de mașini în aceeași zi, a murit la Spitalul Județean Suceava.
Amintim că duminică, 22 ianuarie 2023, în jurul orei 13.00, a avut loc un accident rutier în localitatea Salcea, în care au fost implicați un microbuz și un biciclist, în vârstă de 47 de ani.
În urma impactului a rezultat o singură victimă, biciclistul, care a fost transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Acesta a ajuns la UPU Suceava stabil hemodinamic fiind policontuzionat cu traumatism cranio – cerebral minor, contuzie toraco – abdominală. Bărbatul nu a avut nevoie de internare.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În aceeași seară, bărbatul de 47 de ani a fost implicat într-un alt accident rutier în apropierea Clinicii New Dent din municipiul Suceava. Acesta a fost lovit de o mașină în timp ce traversa neregulamentar strada.
El a fost transportat în stare gravă la spital, fiind politraumatizat, intubat și ventilat mecanic prezentând traumatism cranio – cerebral grav, fracturi costale, pneumotorax, contuzii pulmonare, fracturi la nivelul membrului superior stâng, fiind dus direct în sala de operație de la Neurochirurgie după terminarea investigațiilor.
Și cel de-al doilea șofer a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.
