More
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava Ritmic Suceava
    Ritmic Suceava

    Bărbatul care a lovit cu sabia autospeciala de Poliție a fost lăsat în libertate

    La data de 16.06.2020, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni a luat măsura preventivă a controlului judiciar faţă de un inculpat pentru săvârşirea a trei infracţiuni de distrugere şi infracţiunea de tulburarea ordinii şi liniştii publice, reţinându-se în sarcina acestuia faptul că la data de 15.06.2020, în jurul orelor 11.00, după ce a agresat o persoană de sex masculin în zona centrală a municipiului Fălticeni, a revenit la locul agresiunii înarmat cu o sabie cu care a distrus mai multe rafturi şi vitrine ale unui magazin şi a ameninţat o altă persoană vătămată.

    După aproximativ 10 minute în sprijinul inculpatului a venit tatăl său (coinculpat în cauză) înarmat cu o baionetă, aceştia fugind după persoana ameninţată şi fratele acesteia, timp în care coinculpatul a lovit cu baioneta autospeciala de ambulanţă, autoutilitara cu care organele de poliţie s-au deplasat la faţa locului şi un autoturism aparţinând unei persoane fizice, pe care le-a degradat.

    La data de 15.06.2020 faţă de inculpat a fost luată măsura preventivă a reţinerii pentru o perioadă de 24 ore. Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea unei măsuri preventive  reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

    Articole recente

    Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

    Related articles