Serviciul Județean de Ambulanță Suceava își reafirmă preocuparea constantă pentru funcționarea eficientă a sistemului de urgență, printr-o serie de măsuri administrative și operaționale adaptate realităților din teren și cadrului legal în vigoare. Conducerea instituției arată că, în anul 2025, eforturile s-au concentrat pe cele două componente esențiale ale activității: resursa umană și dotarea cu mijloace moderne de intervenție.
În ceea ce privește personalul, procesele de recrutare și selecție s-au desfășurat cu respectarea strictă a legislației, concursurile de angajare fiind organizate prin comisii formate din câte cinci membri, inclusiv specialiști din afara instituției, pentru asigurarea transparenței și obiectivității. Pe parcursul anului au fost realizate 13 angajări, dintre care trei pe posturi temporare. Totodată, pentru menținerea continuității activității operative, au fost aplicate măsuri legale de mobilitate a personalului, prin transferuri și delegări punctuale, determinate de concedii medicale prelungite sau dezechilibre temporare în anumite substații.
Un capitol important l-a reprezentat reînnoirea parcului auto. În dotarea Serviciului Județean de Ambulanță Suceava au intrat o ambulanță de tip C și 11 ambulanțe de tip B2, repartizate în funcție de necesitățile operative. Autosanitarele au fost alocate la Fălticeni, stația centrală Suceava, Rădăuți, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Siret și Vatra Dornei, înlocuind ambulanțe aflate în exploatare din anul 2008, cu rulaje ce depășeau un milion de kilometri. Noile vehicule contribuie la creșterea siguranței echipajelor și a pacienților, precum și la îmbunătățirea condițiilor de intervenție.
Pentru protejarea ambulanțelor nou intrate în dotare, în cursul acestui an a fost realizată o copertină specială, investiție finanțată din fonduri alocate de Ministerul Sănătății. În paralel, personalul operativ a beneficiat de echipamente individuale de protecție, respectiv încălțăminte de protecție și pelerine de ploaie, achiziții menite să asigure desfășurarea activității în condiții mai sigure, inclusiv în situații meteo dificile.
La nivelul dispeceratului integrat, Serviciul Județean de Ambulanță Suceava a continuat implementarea programului informatic GEMA, în colaborare cu Serviciul de Telecomunicații Speciale. Trecerea la acest sistem a fost susținută prin instruirea etapizată a dispecerilor, astfel încât activitatea să se desfășoare fără sincope, cu o coordonare mai eficientă a intervențiilor și o comunicare îmbunătățită între structurile operative.
Pe componenta de educație pentru sănătate, instituția a încheiat un contract de colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, prin care cadrele didactice beneficiază de instruire în acordarea primului ajutor. În același timp, activitățile de educație pentru prim ajutor în școlile din județ continuă, având ca obiectiv formarea elevilor pentru reacții corecte în situații de urgență.
Anul 2025 a marcat și organizarea, pentru prima dată, a Zilei Ambulanței la sediul Serviciului Județean de Ambulanță Suceava, eveniment desfășurat pe 28 iulie, la care au participat instituțiile partenere din județ, precum și reprezentanți ai Federației Naționale Sindicale din Asistență și Salvare și ai sindicatului reprezentativ al angajaților SAJ Suceava. Tot în acest an a fost semnat Contractul Colectiv de Muncă, document care reflectă dialogul dintre conducere și sindicat și contribuie la stabilitatea relațiilor de muncă.
Datele statistice arată amploarea activității desfășurate de Serviciul de Ambulanță Județean Suceava. Echipajele au intervenit la aproximativ 60.000 de solicitări și au transportat peste 68.000 de pacienți către unitățile sanitare din județ, dintre care aproximativ 4.000 de intervenții au fost realizate de echipaje cu medic specialist de urgență. Un număr de circa 16.000 de solicitări au fost încadrate ca urgențe majore, fiind reușită resuscitarea a 60 de pacienți. Pentru îndeplinirea acestor misiuni, autosanitarele au parcurs peste 2,5 milioane de kilometri.
Pentru anul 2026, conducerea Serviciului Județean de Ambulanță Suceava, prin managerul general Mihaela Ianovici, dă asigurări că instituția va răspunde în continuare cu promptitudine tuturor solicitărilor, oferind asistență medicală prespitalicească la un nivel profesional ridicat, sub deviza „Totdeauna tuturor gata pentru ajutor”.
