Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Accident suferit de un șofer în curtea celor de la Holzindustrie Schweighofer

La 04.11.2020, la ora 17.42, Poliția Municipiului Rădăuți a fost sesizată prin intermediul 112 despre faptul că a avut loc un accident de muncă în incinta HS Timber Productions (Holzindustrie Schweighofer).

Un bărbat, în vârstă de 61 ani, este angajat ca șofer la o societate comercială din Târgoviște.

În data 04.11.2020.2020, în jurul orelor 10.20, acesta a parcat camionul marca Volvo, în incinta halei pentru a fi încărcat cu peleți.

În timp ce se afla pe platforma remorcii, încercând să asigure un palet cu peleți, a încercat cu o chingă să asigure acel pelet, moment în care a călcat în gol, s-a dezechilibrat și a căzut în cap, de la înălțimea de 1,2 metri.

La fața locului s-a prezentat și un echipaj al Ambulanței care au acordat primul ajutor victimei, stabilind ca diagnostic „TCC parietal stânga, contuzie toracică, hipertensiune” însă, a refuzat să fie transportat la Spitalul Municipal Rădăuți.

După acordarea de îngrijiri medicale, susnumitul s-a întors la muncă.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă” și „vătămare corporală din culpă”.

Reprezentanții SC Holzindustrie Schweighofer Timber Production Rădăuți vor sesiza ITM Suceava despre producerea evenimentului.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles