Un șofer din orașul Salcea s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat de polițiști conducând sub influența alcoolului pe DN 29, pe raza localității Plopeni. Incidentul a avut loc duminică, 11 ianuarie 2026, în jurul orei 12.00, în timpul unei acțiuni de supraveghere și control al traficului rutier desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Salcea.
Autoutilitara marca Volkswagen Transporter a fost înregistrată de aparatul radar circulând cu viteza de 78 km/h pe sensul de mers Suceava–Botoșani. După oprirea regulamentară, polițiștii au stabilit că la volan se afla Alecu P., în vârstă de 45 de ani, din orașul Salcea, posesor al unui permis de conducere valabil. În interiorul autoutilitarei, pe cele două locuri din dreapta față, se aflau însă trei bărbați, respectiv Gheorghiță P., Traian R. și Iulian H..
Întrucât șoferul mirosea a alcooli acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o alcoolemie de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, șoferul a fost condus la Spitalul Clinic Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
În acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, cercetările fiind continuate de Poliția Orașului Salcea.
