Un grav accident rutier s-a produs în noaptea de luni spre marți, 4 spre 5 august 2025, pe DN 29A, în afara municipiului Suceava, în urma căruia cinci persoane au fost rănite. Evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 23.05, pe un sector cu curbă la dreapta.
Din primele cercetări ale polițiștilor rutieri din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Rutier, reiese că Robert I., în vârstă de 19 ani, din Bosanci, conducea un autoturism marca Audi A3 dinspre Adâncata către municipiul Suceava. Într-o curbă, tânărul a pierdut controlul direcției, pătrunzând pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un Volkswagen Passat condus de Mihai H., în vârstă de 24 de ani, din Hănțești.
În urma impactului violent, cinci persoane aflate în cele două vehicule au suferit vătămări corporale și au fost transportate de urgență la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava.
În autoturismul Volkswagen au fost rănite două adolescente în vârstă de 17 ani: Amalia H., pasageră pe scaunul din dreapta-față, diagnosticată cu contuzie toracică și contuzie abdominală, respectiv Alexandra I., pasageră în spate, diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral fără pierderea cunoștinței, contuzie toracică și abdominal-pelvină. Șoferul, Mihai H., a suferit o contuzie toraco-abdominală și o contuzie la cotul stâng.
În autoturismul Audi, alături de conducătorul auto Robert I., care a fost diagnosticat cu multiple contuzii (umăr, coloană cervicală și lombară, toraco-abdominală și genunchi), se afla ca pasager și Sergiu O., de 18 ani, din Adâncata. Acesta a suferit contuzii la nivelul coloanei cervicale și lombare.
Toate victimele au fost evaluate medical la unitatea spitalicească.
Atât Robert I., cât și Mihai H. au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
