Un accident rutier care putea avea urmări grave s-a produs luni după-amiază, 4 august 2025, în localitatea Udești, pe DJ 208A, în zona intersecției cu DJ 208B. O autoutilitară încărcată cu butelii de gaz a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu gardul unui imobil, determinând mobilizarea imediată a echipajelor de intervenție.
Incidentul a avut loc în jurul orei 18.20. Potrivit primelor cercetări efectuate la fața locului, autoutilitara marca Mercedes-Benz era condusă de Sebastian H. și se deplasa din direcția orașului Liteni către municipiul Suceava. Pe un sector de drum cu curbă periculoasă la stânga, carosabilul fiind umed, șoferul nu a adaptat viteza la condițiile de trafic și a pierdut controlul asupra direcției de mers. Autoutilitara a ieșit de pe șosea și a lovit gardul unei proprietăți.
Având în vedere natura încărcăturii – butelii de gaz – la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava. Zona a fost imediat securizată, iar traficul a fost blocat complet timp de aproximativ 40 de minute, pentru a permite intervenția în siguranță a pompierilor. Ulterior, circulația a fost reluată pe un singur sens, alternativ, până la eliberarea completă a drumului.
Șoferul autoutilitarei a fost evaluat medical de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, însă nu a suferit leziuni și a refuzat transportul la spital. De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ – 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Din fericire, în urma incidentului nu s-au înregistrat probleme legate de încărcătura transportată, iar buteliile de gaz nu au fost afectate.
Evenimentul rutier a fost încadrat ca accident soldat cu pagube materiale și este cercetat de lucrătorii Secției de Poliție Rurală Ipotești. Polițiștii au eliberat autorizație de reparație pentru vehiculul implicat.
