La data de 7 februarie 2024, în jurul orei 19.15, Dumitru D., din comuna Moldovița, a anunțat prin 112 faptul că a găsit un tânăr decedat pe un drum comunal din satul Demăcușa, comuna Moldovița.
Din verificările polițiștilor a reieșit că persoana decedată este Valentin G., de 30 de ani, localnic.
La fața locului s-a deplasat un echipaj medical, care a constatat decesul tânărului.
Oamenii legii au stabilit că Valentin G. fusese anterior văzut căzut, însă a fost întrebat de trecători dacă este bine, acesta ridicându-se și plecând mai departe.
În primă fază nu au fost găsite indicii că moartea ar fi fost una violentă.
Cadavrul a fost dus la morgă pentru efectuarea necropsiei în vederea stabilirii decesului.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă.
