Noaptea trecută, în jurul orei 00.40, cetățeanul ucrainean Kazan B., în timp ce conducea autoturismul Ford pe DN2, pe raza satului Negostina, comuna Bălcăuți, când a ajuns în apropiere de orașul Siret, a intrat în coliziune cu remorca unui TIR aflat în coloana formată spre Vama Siret.
În urma accidentului a rezultat rănirea ucraineanului, a soției sale Ceylan A. și a celor trei copii minori ai lor, toți pasageri în Ford.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
