În cursul zilei de ieri, când credincioșii i-au cinstit pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Preacucernicului Protosinghel Pangratie Hanu de la Mănăstirea Sihăstria Dragomirnei, ctitor al acestui lăcaș de cult, i s-a acordat titlul de cetățean de onoare al comunei Mitocu Dragomirnei.
„Putem spune despre părintele Pangratie de la Mănăstirea Sihăstria Dragomirnei că este un alt Anastasie Crimca al comunei Mitocu Dragomirnei sau un alt Miron Barnovschi al comunei Mitocu Dragomirnei, aceștia doi fiind ctitorii Mănăstirii Dragomirna. Iată că și sfinția sa a ctitorit Mănăstirea Sihăstria Dragomirnei, un loc sfânt, un loc de închinare, un loc unde mii de oameni își găsesc liniștea sufletească și împăcarea cu ei și cu Dumnezeu. Pentru noi ca și localitate este un plus extraordinar această mănăstire, acest lăcaș de cult întrucât mii de oameni ne calcă pragul datorită mănăstirii, datorită părintelui Pangratie. Este foarte iubit datorită sincerității, datorită predicilor, datorită modului sfinției sale de a privi lucrurile. Este o cinste să ai un astfel de om și într-adevăr iată că în urma sfinției sale pentru noi, pentru localitate, rămâne un edificiu, un locaș care va dăinui peste veacuri. Dacă odinioară, cu secole în urmă, în poiana lui Anton, așa se numește locul în care este ridicată mănăstirea, era un singur călugăr Antonie, iată că acum este obște monahală. Dacă atunci, poate că veneau câte un om sau poate câte un călugăr, care să ia sfat de la părintele Antonie, acum vin mii de oameni pentru sfat și pentru rugăciune la părintele Pangratie. Dacă atunci exista o singură chilie a părintelui Antonie, acum există o mănăstire primitoare, unde mulți, după cum am spus la început, își găsesc liniștea”, a declarat Radu Reziuc, primarul comunei Mitocu Dragomirnei.
Părintele Pangratie de la Mănăstirea Sihăstria Dragomirnei este un model de urmat, un om pentru care stau astăzi mărturie virtuțile sale. Munca părintelui nu se vede în cele materiale, ci în special în cele duhovnicești. A condus la crearea de caractere puternice, oameni ai credinței, pe care te poți baza oricând. Unul din darurile lui cele mia mare este acela că te acceptă așa cum ești, oferindu-ți completă libertate în gândire, o caldă povățuire care te duce, independent de conștientizarea acesteia, pe calea mântuirii.
Ctitorirea mănăstirii din poiana lui Anton se datorează muncii asidue a părintelui, el însuși putând fi asemănat cu unul din stejarii puternici din poiana atât de dragă lui, care rămân în picioare și atunci când furtuna încearcă să-i dezrădăcineze, încercările vieții acesteia nereușind să-i doboare. Stând la picioarele marilor duhovnici, părintele a devenit și el, prin înalta sa cugetare, smerenie și cumpătare, un apreciat duhovnic.
Pentru credincioșii care se simt pierduți, osteniți de necazuri, părintele este un bun doctor fără de arginți al sufletelor, alină toate durerile și rănile. Schitul unde slujește părintele devine un loc de regăsire, de împăcare sufletească, pustiu în absența acestuia, părintele având darul de a trezi bucurie în sufletul oricărui credincios care ajunge să stea de vorbă cu el, limpezindu-i gândurile, și dând răspunsuri la marile lui întrebări. Deși pentru unii prea aspru, iar pentru alții nu destul de sever, prin blândețea și grija lui față de credincioși și prin harul de la Dumnezeu de a înțelege lucrurile în adâncimea lor, el reușește să îți spună un cuvânt bun, mai ales atunci când ești la pământ, e un stâlp cu ajutorul căruia sute de destine își află zi de zi echilibrul. Rămâne un judecător drept, nepărtinitor, un permanent slujitor al adevărului, care i-a ridicat pe mulți din mizeria în care se aflau și i-a adus la adevărata credință, le-a dăruit lumină.
Predicile lui sunt pe înțelesul tuturor, oamenii simpli, dar și cei foarte educați, pleacă duminica de la părintele veseli, uitându-și propriile griji, pregătiți pentru întreaga săptămână.
