Senatorul PSD de Suceava George Mîndruță și-a făcut public raportul de activitate parlamentară aferent anului 2022.
Astfel, în acest an, parlamentarul sucevean a avut 41 de luări de cuvânt, 62 de inițiative legislative, trei declarații politice și patru interpelări.
Propunerile legislative ale senatorului George Mîndruță:
- Propunere legislativă pentru modificarea și completarea Legii Apelor nr.107/1996. Rezumat: Se propune corelarea prevederilor Legii Apelor nr. 107/1996, astfel încât acestea să coincidă cu realitatea activităților desfășurate de către Administraţia Naţională „Apele Române” în ceea ce privește gospodărirea apelor. De asemenea, inițiativa are în vedere, printre altele, facilitarea implementării proiectelor de investiții în domeniul apelor, precum și de producere a energiei verzi. Stadiu: Înregistrat la Senat pentru dezbatere;
- Propunere legislativă pentru completarea art.91, alin. (3) din Legea nr.286/2009 privind Codul Penal. Rezumat: Fapta de ucidere din culpă reţinută în concurs cu infracţiunea de conducere fără permis sau cu cea de conducere sub influenţa alcoolului ori a substanţelor psiho-active nu va mai putea fi sancționată cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere; Stadiu: Înregistrat la Senat pentru dezbatere;
- Propunere legislativă pentru modificarea și completarea ordonanței Guvernului nr.27/2011 privind transporturile rutiere. Rezumat: Se propune reglementarea modului de acces al operatorilor de transport rutier la serviciile regulate interjudeţene, precum și condițiile de obținere a autorizațiilor de transport; Stadiu: În lucru, la comisiile permanente ale Senatului;
- Propunere legislativă privind lanțul scurt de aprovizionare. Rezumat: Lanțul scurt de aprovizionare se organizează și funcționează conform principiului european „de la fermă la consumator”. Se prevede un număr limitat de operatori economici angajați în cooperare și dezvoltare economică locală. Stadiu: în lucru, la comisiile permanente ale Senatului;
- Propunere legislativă pentru modificarea și completarea ordonanței de urgență a Guvernului nr.97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români. Rezumat: Persoanele care nu se pot prezenta la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor de la locul de domiciliu sau reședință, vor putea depune cererea Ia cel mai apropiat serviciu public comunitar de evidență a persoanelor, care va prelua cererea și va elibera actul de identitate. Stadiu: în lucru, la comisiile permanente ale Senatului.
Activitatea cronologică:
- 2 septembrie: Am participat la deschiderea Black Sea and Balkans Security Forum.
- 13 septembrie: Am susținut două inițiative importante votate în Comisia pentru apărare din Senat. Am participat online la UKRAINE- NATO Interparliamentary Council (UNIC).
- 24 septembrie: Prezent la manifestările dedicate omagierii unui veac de la dezvelirea statuii eroilor Regimentului 2 Grăniceri.
- 5 octombrie: Am susținut în plenul Senatului propunerea legislativă a cărui inițiator sunt, privind reducerea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce prin condiționarea plății amenzii. 112 voturi pentru și o abținere.
- 21 octombrie: Prezent la Palatul Culturii din Iași, la conferința științifică pe tema „NATO și războiul din Ucraina: reechilibrare geografică și consolidare instituțională”.
- 28 octombrie: Am participat la ceremonia de absolvire și avansare la gradul de sergent major a promoției 2022, din cadrul Școlii Militare de Subofițeri de Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni.
- 8 noiembrie: Am fost prezent la inaugurarea Centrului STS de servicii esențiale IT&C de la Sibiu.
- 18 – 21 noiembrie: Am participat la cea de-a 68-a Sesiune Anuală a Adunării Parlamentare NATO, Madrid, Spania.
- 28 noiembrie: Întâlnire cu lidera opoziției din Belarus și contracandidata lui Lukașenko la președinția țării, Sviatlana Tsikhanouskaya.
- 1 decembrie: Depunere de coroane de Ziua Națională a României, la Altarul Eroilor din Fălticeni.
- 9 decembrie: Am participat la vernisajul expoziției „România – NATO”, cu tema „De la parteneriat la alianță în lupta împotriva terorismului, pentru o lume mai sigură și mai bună”.
- 12 decembrie: Dezbateri în comisiile de specialitate și elaborarea rapoartelor asupra Proiectului Legii bugetului de stat si a Proiectului legii bugetului asigurărilor sociale ca urmare a depunerii Proiectului de buget 2023.
- 20 decembrie: La Fălticeni, s-a făcut recepția oficială a primei creșe construite în România cu fonduri din PNRR, un proiect realizat în 3 luni și 3 săptămâni.
