Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Un sucevean prins la volan prin Șcheia cu o alcoolemie de 1,84‰ alcool pur în sânge a fost reținut de polițiști

În cursul zilei de ieri au fost continuate cercetările cu privire la infracțiunea flagrantă săvârșită la data de 3 octombrie 2022, la ora 02.30, de către un bărbat din municipiul Suceava, respectiv conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În urma probelor administrate, prin ordonanța din data de 3 octombrie a.c. a organelor de cercetare penală ale poliției judiciare, confirmată de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava la aceeași dată, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de șofer, sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, constând în aceea că, la data de 3 octombrie 2022, în jurul orei 00.20, bărbatul a condus autoturismul pe strada Humorului, din comuna Șcheia, având o alcoolemie de 1,84‰ alcool pur în sânge la ora 00.50 și de 1,62‰ alcool pur în sânge la ora 01.50, conform buletinului de analiză toxicologică emis de către Serviciul Județean de Medicină Legală Suceava.

Suspectul a fost audiat la data de 3 octombrie a.c. și ulterior reținut și introdus în Arestul IPJ Suceava.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles