Festival Ciprian Porumbescu Suceava Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Un individ beat și fără permis s-a proptit cu un BMW radiat într-un cap de pod după ce s-a luat la întrecere cu polițiștii pe ulițele din Preutești

În această dimineață, în jurul orei 03.50, un echipaj de poliție a observat pe un drum comunal din Preutești un autoturism BMW fără numere de înmatriculare. Polițiștii au făcut semn regulamentar de oprire, însă individul de la volan și-a continuat deplasarea în viteză, refuzând să oprească.

Astfel, într-o curbă la stânga, fugarul a pierdut controlul asupra volanului și s-a izbit cu mașina într-un cap de pod.

Acesta a fost identificat în persoana lui Grigore Țui, din satul Basarabi, comuna Preutești. Cum individul opunea rezistență și a refuzat să fie testat cu aparatul etilotest, acesta a fost încătușat și dus la Spitalul Municipal Fălticeni, unde a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge. În cele din urmă, Țui a fost de acord să sufle în etilotest, rezultatul fiind de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Fiind verificat în baza de date, polițiștii au descoperit că bărbatul are permisul suspendat, având un alt dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.

De asemenea a fost verificat în baza de date și autoturismul BMW ocazie cu care s-a constatat că acesta este radiat în Germania și nu apare ca înmatriculat în România.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunile de punerea în circulație a unui autoturism neînmatriculat, conducere fără permis și conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles