La data de 10 iulie 2022, la ora 19.50, Secția de Poliție Burdujeni a fost anunțată de către dispecerul din cadrul magazinului Auchan despre faptul că două persoane au furat bunuri din incinta magazinului fără să achite contravaloarea acestora.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliție care a stabilit că Cosmin B., de 24 de ani, din comuna Hârtop, şi Alexandra A., de 23 de ani, s-au deplasat în incinta hipermaketului Auchan de unde au luat mai multe produse alimentare pe care nu l-au achitat în momentul în care a trecut cu acestea de casele de marcat.
Prejudiciul în valoare de 638,18 lei a fost recuperat.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru furt.
