La data de 3 iulie 2022, la ora 16.28, un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Suceava a anunțat prin 112 faptul că un bărbat a fost găsit decedat în locuința lui din municipiul Vatra Dornei.
În urma verificărilor făcute de polițiști a reieșit că Traian R. locuia împreună cu tatăl su, Neculai R., într-un apartament din Vatra Dornei.
În cursul zilei de 3 iulie 2022, în jurul orei 16.00, Neculai R. l-a găsit pe fiul său decedat pe patul din sufragerie. Cu o zi înainte, defunctul a consumat băuturi alcoolice în exces și a acuzat o stare de rău.
Cadavrul bărbatului nu prezenta urme de violență pe suprafața corpului. Acesta a fost depus la morga Spitalului municipal Vatra Dornei în vederea efectuării autopsiei medico-legale.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
