Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

3.300 de ucraineni au fost găzduiți la Dumbrăveni, de la începutul războiului: „3.300 de oameni au dormit aici, au mâncat, s-au spălat și au plecat mai departe”

De la începutul războiului din Ucraina, comuna Dumbrăveni a găzduit 3.300 de suflete, oameni care au găsit aici, un pat, o masă caldă, dar mai ales susținere și dragoste. Toate acestea au fost posibile datorită implicării extraordinare a primarului Ioan Pavăl, care a reușit să mobilizeze voluntari, în mare parte elevi cu ajutorul cărora, refugiații ucraineni și-au recâștigat puterea de a merge mai departe.

O delegație din zona Cernăuți, prezentă la Festivalul Literar „Mihai Eminescu” de la Dumbrăveni, a ținut să mulțumească administrației locale a comunei, pentru sprijinul moral și financiar acordat, în aceste vremuri atât de sumbre.

„Suntem foarte bucuroși că suntem la așa o întâlnire și mă alătur cuvintelor că acolo unde este cultură și spiritualitate, acolo poporul are un viitor. Folosindu-mă de această ocazie am vrut să mulțumim comunității din Dumbrăveni, tutor de la Primărie, care în acest vremuri grele ne ajută. Avem un proverb, că prietenul la nevoie se cunoaște și noi, ucrainenii, am simțit din partea românilor că ne sunt prieteni. Vrem să mulțumim la fiecare care s-a implicat și ne-ați ajutat. Vrem să vă spunem, cu părere de rău că situația în țară nu este mai bună. Războiul continuă, se extinde, sunt foarte multe distrugeri, dărâmături. Avem și în continuare foarte mare nevoie de ajutor. Dorim comunității din Dumbrăveni tot binele, vă mulțumim încă o dată, din toată inima, domnul primar, Dumnezeu să vă binecuvânteze”, a transmis un membru al delegației ucrainene.

Ioan Pavăl, primarul comunei Dumbrăveni, i-a asigurat de tot sprijinul și în continuare, menționând că ajută constant țara vecină, pachete cu ajutoare fiind trimise săptămânal, peste graniță.

„3.300 de oameni au dormit aici, au mâncat, s-au spălat și au plecat mai departe. Noi suntem aici și facem tot ceea ce putem pentru dumneavoastră. În fiecare săptămână, comuna Dumbrăveni merge cu patru microbuze cu ajutoare la Cernăuți, de acolo se încarcă în vagoane și ajung în zona de război. Facem asta pentru că putem și nu vrem de la nimeni nimic”, a declarat edilul Ioan Pavăl.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles