La data de 12.01.2022, la ora 16.25, echipajul de poliţie rutieră din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava – Biroul Rutier a oprit în trafic, pe strada Sofia Vicoveanca din localitatea Suceava, autoturismul Audi condus de Alexandru F., de 21 ani, din comuna Vulturești, întrucât a fost înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 103 km/h.
Alexandru F. a declarat că nu are documentele asupra sa, astfel au fost efectuate verificări în baza de date și s-a constatat că acesta nu posedă permis de conducere.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
