La 03.12.2021, în jurul orei 18.53, lucrătorii de poliție din cadrul Secției nr.14 Poliție Rurală Vama au fost sesizați prin 112 de către Mihai S., din comuna Moldovița, despre faptul că fiul vitreg al acestuia, pe nume George D., l-a lovit.
Din cercetările efectuate a rezultat faptul că pe fondul unei stări conflictuale și a consumului de alcool, George D. l-a agresat fizic pe Mihai S., în timp ce se aflau în interiorul locuinței comune.
Mihai S. prezenta leziuni vizibile la nivelul feței, însă nu a dorit prezența la fața locului a unui echipaj al ambulanței. A fost întocmit formularul de evaluare a riscului, ocazie cu care nu au fost întrunite condițiile emiterii unui ordin de protecție provizoriu. Lui Mihai S. i s-a adus la cunoștință că se poate prezenta la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în vederea emiterii unui ordin de protecție fiindu-i înmânată o cerere privind emiterea unui ordin de protecție.
Deoarece George D. era recalcitrant, lucrătorii de poliție au folosit forța, acesta fiind încătușat și condus la sediul Secției 14 Poliție Rurală Vama, unde a fost sancționat contravențional conform prevederilor Legii 61/1991 cu amendă în suma de 2.000 de lei.
Lucrătorii de poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de „violență în familie”.
