Tipografie Suceava Facos Suceava
Ritmic Suceava

Primarul Dan Chidoveț anunță 15 drumuri modernizate în comuna Dărmănești de la începutul anului. Lucrările continuă în mai multe sate

Modernizarea drumurilor continuă în comuna Dărmănești, unde, de la începutul anului, au fost modernizate și construite 15 drumuri și ulițe, potrivit primarului Dan Chidoveț. Edilul anunță noi lucrări de asfaltare, amenajarea șanțurilor betonate și a podețelor de acces la gospodării, dar și proiecte depuse pentru alte tronsoane.

În zona Dărmănești – Racovăț, lucrările de asfaltare au continuat în ultimele zile, inclusiv pe tronsoane dinspre DC 38, în zonele familiilor Maruseac și Cușnir. Se lucrează și la drumul numărul 6, de la DC 38 Racovăț până la familia Holeiciuc Vasile.

În satul Dănila, primarul anunță finalizarea unui drum de aproape 1,5 kilometri, dinspre DC 38 C spre zona CUT. Urmează amenajarea șanțurilor și a podețelor.

La Măriței, pe drumurile asfaltate din zona sălii de sport, se lucrează la șanțuri betonate și la podețe pentru accesul la locuințe. Potrivit edilului, astfel de lucrări vor fi realizate la toate tronsoanele asfaltate în acest an. Pe lista lucrărilor care urmează să fie finalizate se află și ultimul tronson indicat în zona Călinești Enache – Dărmănești – Racovăț.

După încheierea asfaltărilor din zona Dărmănești, lucrările vor continua în Chilibancina și în zona Gării, unde primarul anunță asfaltarea a câte unui drum.

Administrația locală are depuse la Ministerul Dezvoltării, prin CNI, proiecte pentru alte drumuri: două tronsoane în Mărițeia Mică, un tronson în Dărmănești, de la Hlepco Vasile, pe lângă familia Viniarschi Vasile, până la legătura cu DC 38, și unul în Dănila, de la biserica nouă, pe lângă familia Aursulesei Iulian, până la intersecția cu drumul asfaltat.

„De la începutul anului am modernizat și am construit un număr total de 15 drumuri (ulițe), până la acest moment. Dacă ne va permite timpul, mai modernizăm cel puțin încă două sau trei tronsoane de drum”, a declarat primarul Dan Chidoveț.

Obiectivul său este ca, până la finalul mandatului, toate drumurile comunale să fie modernizate, etapizat și în funcție de posibilități.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles