Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Aproape 20 de milioane de lei vor fi investite în Parcul Științific și Tehnologic East European Border de la Siret: „Este o mare realizare pentru noi, implementarea acestui proiect”

Adrian Popoiu, primarul orașului Siret, a anunțat zilele acestea că a fost semnat contractul de proiectare și execuție de lucrări pentru proiectul de înființare a Parcului Științific și Tehnologic East European Border, o locație care va pune Siretul și implicit județul Suceava, pe harta cercetării și inovării științifice.

„Este o mare realizare pentru noi, implementarea acestui proiect. Partenerii Parcului Științific sunt Universitatea <<Ștefan cel Mare>> și Consiliul Județean Suceava, iar beneficiarii direcți vor fi studenții Universității, aici urmând să funcționeze laboratoare perfomante dotate la cele mai înalte standard”, a declarat primarul Adrian Popoiu.

Zeci de laboratoare, echipamente de cercetare ori spații de relaxare și zone expoziționale vor face parte din noul proiect. Întins pe o suprafață de aproximativ 14.000 de metri pătrați, cu două clădiri, una pentru zona administrativă, una pentru un fel de hală, parcul va fi o zonă cu zeci de laboratoare, săli de ședințe și ar putea deveni un centru important de cercetare și inovare. Companii din Suceava și din regiunea nord – est a țării vor fi prezente în noul proiect. Într-un astfel de parc o să vedem doar oameni care vor produce inovare, asistați de cadrele didactice din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” pentru a face transferul tehnologic către mediul de afaceri.

„Noi ne ocupăm de partea științifică, Primăria Siret de partea administrativă, iar Consiliul Județean Suceava vine cu banii pentru cofinanțarea proiectului. Chiar dacă este amplasat la o distanță destul de mare față de USV, va fi o zonă foarte bună pentru practica studenților. Sperăm să putem atrage și cât mai multe firme care să caute forță de mucă, din acest motiv ne bucurăm că acest parc este la granița cu Ucraina. Sunt doar două proiecte câștigătoare în întreaga țară, în Siret și la Oradea și sperăm să fie un impuls major pentru dezvoltarea zonei transfrontaliere și a Parcului Industrial East European Border”, a declarat prorectorul Universității ”Ștefan cel Mare”, profesorul doctor Mihai Dimian.

Prin parteneriatul dintre orașul Siret, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Consiliul Județean Suceava și Industrial Park East European Border și cu finanțare din Programul Operațional Regional 2014 – 2020, Axa prioritara 1 – Promovarea transferului tehnologic, acest proiect, unic în Regiunea Nord – Est, va permite promotorilor să realizeze construcția și dotarea cu echipamente a Centrului de inovare si instruire, a modulului IT și a modulului destinat testelor de laborator pentru fabricarea de componente industriale, toate urmând să funcționeze în cadrul Parcului Științific și Tehnologic.

Obiectivul parcului ştiinţific şi tehnologic este de a asigura transferul tehnologic al rezultatelor cercetării, formarea tinerilor pentru activități de cercetare, stimularea potenţialului inovativ şi tehnico – ştiinţific al cercetătorilor şi studenţilor din Universitatea „Ștefan cel Mare”, atragerea de fonduri şi companii, inclusiv companii străine, pentru activităţi în cadrul parcului.

Valoarea totală a proiectului este de 18,46 de milioane lei, din care, 9,11 milioane de lei reprezintă finanțarea nerambursabilă, diferența fiind suportată de Consiliul Județean Suceava.

Firmele din județul Suceava, Clusterul Inovativ de Bioeconomie Suceava – Botoșani, cadrele didactice și studenții Facultății de Inginerie Mecanică, Mecatronică și Management și din cadrul Facultății de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor ale Universității „Ștefan cel Mare” Suceava sunt doar câțiva din beneficiarii acestui proiect ambițios, care își propune o creștere cu cel puțin o sută a numărului de transferuri tehnologice realizate de PST în domeniile de specializare inteligente.

Domeniile de interes ale proiectului sunt: Tehnologia Informației și Comunicației (TIC), Bioeconomie, Mediu, Eco-nano-tehnologii, Sănătate și Turism, având cercetări în domeniul recuperării medicale, balneo-fizio-kineto-terapie, nutriție, dar și solutii TIC pentru Turism.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles