La 28.02.2021, la ora 12.27, polițiștii au oprit în trafic, pe raza comunei Șaru Dornei, un autovehicul marca Audi care circula pe DC 82 C pe direcţia Neagra Șarului – Panaci. La volanul autoturismului a fost identificat Octavian P., de 50 de ani, din comuna Șaru Dornei. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat valoarea de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat.
S-a procedat la conducerea acestuia la Spitalul Municipal Vatra Dornei, în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau alte substanţe”.
