Polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Șcheia – Postul de Poliție Ilișești, sprijiniți de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au făcut joi, 12 noiembrie, patru percheziții domiciliare la Ilișești, într-un dosar privind trei furturi calificate comise în luna octombrie.
Furturile au fost comise în perioada 21-24 octombrie, când persoane necunoscute au furat bunuri și scule din anexele unor locuințe. Persoanele vătămate sunt Dumitru S., Elvis P. și Angela C.
În urma investigațiilor, polițiștii au stabilit că cele trei furturi au fost comise de aceleași trei persoane.
Unul dintre suspecți este Alexandru-Marian Moroșan, de 20 de ani, din comuna Ilișești, care se află deja în arestul IPJ Suceava, într-un alt dosar penal. Acesta a fost scos din centrul de reținere pentru a participa la percheziții, autorizate de Judecătoria Gura Humorului.
Cercetările continuă pentru identificarea tuturor bunurilor furate.
