Foto: ilustrativ
Corneliu M., din Vicovu de Sus, a fost amendat cu 4.000 de lei, iar cei 7 bușteni de brad pe care îi transporta, de peste 4 metri cubi, au fost confiscați. Bărbatul nu avea aviz de însoțire pentru lemne.
Pe 10 noiembrie, în jurul orei 18.00, polițiștii din Vicovu de Sus au oprit în trafic o autoutilitară Volkswagen, pe strada Calea Bucovinei. Șoferul le-a spus că nu are aviz pentru lemnele transportate. În aplicația SUMAL 2.0 nu exista niciun aviz pentru autoutilitară.
Mașina și lemnele au fost duse la Ocolul Silvic Putna și lăsate în custodia silvicultorilor, până la măsurători. Potrivit unei dispoziții interne a Direcției Silvice Suceava, lemnul nu mai este măsurat noaptea, așa că măsurătorile s-au făcut a doua zi.
Pe 11 noiembrie, silvicultorii au inventariat încărcătura: 7 bușteni gater de brad, în total 4,247 metri cubi, în valoare de 2.233 de lei. Lemnele au fost confiscate și rămân în custodia Ocolului Silvic Putna.
