O bucătărie de vară din satul Giurgești, comuna Vulturești, a fost avariată de un incendiu, marți seară.
Proprietarul a făcut focul în sobă, iar în jurul orei 17.05, aflându-se în curte, a observat flacăra în jurul coșului de fum și a sunat la 112.
Bărbatul a intervenit pentru stingerea focului, iar pompierii Detașamentului Fălticeni au înlăturat pericolul propagării. Incendiul s-a manifestat pe o suprafață de 6 metri pătrați, arzând lemnul din jurul coșului de fum.
Cauza probabilă a fost efectul termic al coșului de fum, amplasat și protejat necorespunzător față de materialele combustibile.
Nu au fost victime, iar alte bunuri nu au fost puse în pericol. Proprietarul a declarat că nu are dubii cu privire la cauza incendiului, iar imobilul nu era asigurat. În cauză nu s-au constatat aspecte de natură penală.
Foto: ilustrativ
Sursa: comunicat de presă transmis de IPJ Suceava
