Ședința extraordinară a Consiliului Local Suceava de luni dimineață s-a încheiat după aproximativ două ore, cu un singur proiect votat din cele șase de pe ordinea de zi și cu o hotărâre contestată de aparatul tehnic al primăriei.
În sală au fost prezenți 12 din cei 23 de consilieri locali: șapte din cei zece ai PSD, doi din cei opt ai PNL, ambii consilieri AUR și Mihai Crăciun, fost membru AUR. USR a fost singura formațiune care nu a avut niciun reprezentant. La masă au fost și primarul Vasile Rîmbu și city managerul Irina Vasilciuc.
Lucrările au început cu o dispută juridică. Secretarul general al municipiului, Alexandru Moldovan, a anunțat la începutul ședinței că consilierul Ilie-Cristian Timoficiuc, unul dintre cei opt semnatari ai cererii de convocare, și-a retras susținerea, astfel că numărul inițiatorilor a scăzut sub pragul legal de o treime din consilierii în funcție. Documentul de retragere, adresat secretarului general, este datat vineri, 16 octombrie. În interpretarea secretarului general, ședința nu mai este legal întrunită, iar hotărârile adoptate sunt lovite de nulitate. Președinta de ședință, consilierul PSD Adelina Paiu, a decis continuarea lucrărilor, întrucât convocarea fusese făcută în termen și în sală exista cvorum. Consilierii prezenți au invocat prevederile Codului Administrativ și au arătat că retragerea unei semnături de pe convocator nu anulează automat ședința, iar eventualele probleme de legalitate pot fi contestate ulterior.
Înainte de voturi, consilierul PNL Lucian Harșovschi a cerut baza legală a abonamentului de 500 de lei pentru parcările din afara intervalului 8.00-18.00, din weekend și din zilele de sărbătoare legală. City managerul Irina Vasilciuc a recunoscut că, conform HCL nr. 39/2025, în aceste intervale parcarea este gratuită. Harșovschi a spus că sumele încasate în continuare pentru acele ore nu au bază legală și că plăcuțele cu numere de rezervare sunt, în aceste condiții, un simplu suvenir.
Singurul proiect supus votului a fost cel inițiat de Lucian Harșovschi, prin care viceprimarul Daniel Ungurian a fost desemnat înlocuitorul de drept al primarului Vasile Rîmbu. Proiectul a trecut cu 10 voturi pentru, o abținere și un vot împotrivă. Hotărârea rămâne însă fără efecte juridice atâta timp cât secretarul general refuză avizarea: „Nu voi contrasemna hotărârile de Consiliu Local”, a spus Alexandru Moldovan.
La punctul privind desemnarea reprezentanților municipiului în Adunarea Generală a Acționarilor ACET, consiliera AUR Carmen Nisteriuc a părăsit sala, iar ședința a rămas fără cvorum, cu 11 aleși prezenți. Colegul său de partid, Cătălin Axinte, a explicat că consiliera a plecat la înmormântarea socrului, programată luni, la prânz. Secretarul general a precizat că Nisteriuc anunțase încă de duminică, la ora 11.32, pe grupul consilierilor, că are un deces în familie și că nu crede că va putea participa la ședință.
Plecarea consilierei a provocat un scandal în sală. Mihai Crăciun a susținut că retragerea nu a fost voluntară și a acuzat presiuni ale primăriei: asociația de proprietari condusă de Nisteriuc a fost vizată de un control inopinat. „Se pare că dl Rîmbu continuă cu tacticile de intimidare și șantaj al Consiliului Local. Domnule Rîmbu, ați pierdut majoritatea în CL și veți ieși pe ușa din dos a istoriei. Vom face plângeri penale împotriva tuturor celor care au viciat organizarea acestei ședințe”, a declarat Mihai Crăciun.
Primarul Vasile Rîmbu nu a luat cuvântul pe parcursul ședinței. Pe pagina sa de Facebook, edilul a scris, în timpul lucrărilor, că ședința este „o tentativă de șantaj politic” și un „complot de culise”, că „Suceava nu este de vânzare” și că reducerea taxei de parcare lovește cofinanțarea proiectelor mari ale orașului.
Viceprimarul Daniel Ungurian a declarat, la ieșirea din ședință, că se află în conducerea primăriei, dar „în antiteză” cu primarul Vasile Rîmbu și cu celălalt viceprimar, pentru că „s-a refuzat comunicarea, s-a refuzat respectul”. El a confirmat că, în timpul lucrărilor, unui consilier i s-a declanșat un control la locul de muncă, doar pentru a fi scos din sală. „Este un abuz grosolan și un șantaj fără margini. Nu cred că este normal să se întâmple într-un stat al Uniunii Europene”, a spus Ungurian. Viceprimarul a numit adoptarea proiectului care îl desemnează înlocuitorul de drept al primarului „o mare realizare” și „un cartonaș galben, ca să nu zic aproape semiroșu”, și a spus că în administrația locală este „o dictatură necontrolată”: „Dacă te controlezi, vorbești frumos, respecți pe celălalt”. El a cerut „Comunicare și respect. Nimic în plus”, spunând că proiectele ajung pe ordinea de zi fără ca consilierii să știe despre ce este vorba: „Noi ne trezim de fiecare dată cu proiecte puse pe ordinea de zi fără a ști despre ce e vorba. Pur și simplu vii la ședință și votezi. Dacă nu votezi, ești bătut cu leuca în cap”.
La ieșirea din ședință, Lucian Harșovschi a spus că primarul nu mai poate conduce orașul ca până acum. „Dictatura controlată a tremurat un weekend întreg și chiar săptămâna trecută. Astăzi am fost mulți, mâine vom fi și mai mulți, pentru că avem sucevenii alături”, a declarat consilierul PNL. El a povestit că luni dimineață, la ora 8.30, rapoartele comisiilor de specialitate nu erau gata, deși proiectele fuseseră depuse înainte de convocare: „Nu s-au găsit pe e-mail, am fost sunați, s-au căutat tot felul de tertipuri pentru a nu ține ședința”.
Consilierul PSD Beniamin Atodiresei a anunțat că proiectul de reducere a abonamentului de parcare de domiciliu, de la 500 la 100 de lei pe an, va fi depus din nou, în regim de urgență. „Conform legii, Consiliul Local conduce decizional municipiul Suceava”, a scris Atodiresei, care le-a mulțumit colegilor de la PSD, PNL și AUR pentru că au asigurat cvorumul. „Sunt șantajabili doar cei care au fisuri morale și au făcut ilegalități”, a adăugat el, ca răspuns la acuzația de șantaj a primarului.
Proiectul privind reducerea taxei de parcare nu a mai ajuns la vot. Punctele rămase pe ordinea de zi – printre care restituirea sumelor plătite pentru locurile de parcare rezervate, desemnarea reprezentanților în AGA ACET și modificarea regulamentului de finanțare a proiectelor sportive – urmează să fie dezbătute în ședința ordinară din 29 octombrie.
Ședința extraordinară de luni a fost a doua încercare de convocare, după ce cea de vineri, 16 octombrie, a picat în urma retragerii semnăturilor consilierilor Răzvan-Codrin Bandac și Andrei-Leonte Ghiață. Cererea pentru ședința de luni fusese depusă în 14 octombrie, cu opt semnatari, între care Ilie-Cristian Timoficiuc și Lucian Harșovschi. Sâmbătă, conducerea PSD Suceava le ceruse tuturor celor zece consilieri ai partidului să participe la ședință și să voteze reducerea taxei de parcare; au fost prezenți șapte. De la ședință au lipsit viceprimarul Dan Ioan Cușnir și consilierii PSD Dorin Achiței și Roxana Ciornei.
