Palatul Administrativ din Suceava a găzduit, luni, deschiderea Forumului Trilateral România–Ucraina–Turcia. Din partea administrației județene a participat Cezar Ioja, administratorul public al județului Suceava.
Forumul aduce la aceeași masă autorități, companii și universități din cele trei țări, pentru a dezvolta parteneriate economice, investiții și proiecte comune, inclusiv în perspectiva reconstrucției Ucrainei. Pentru județul Suceava, este o oportunitate de a atrage investitori și de a consolida cooperarea economică și instituțională în regiune.
În intervenția sa, Cezar Ioja a vorbit despre dezvoltarea județului și despre rolul colaborării dintre administrație, mediul de afaceri și universități.
„Modernizarea drumurilor județene, extinderea aeroportului, a cărui capacitate va crește de patru ori odată cu noul terminal, și construirea variantei ocolitoare de la Gura Humorului sunt doar o parte dintre marile proiecte ale actualei administrații județene. Odată cu realizarea acestor proiecte și cu legăturile mai rapide cu restul țării prin Autostrada A7, județul Suceava va deveni mai accesibil și mai atractiv pentru investitori. Cu partenerii din Cernăuți discutăm deja despre proiecte comune în infrastructură, sănătate și educație. La fel de important este rolul Universității «Ștefan cel Mare». Companiile au nevoie de specialiști, iar tinerii noștri au nevoie de oportunități profesionale aici, acasă. Colaborarea dintre universitate, mediul economic și administrație poate răspunde ambelor nevoi. Mediul de afaceri din județul Suceava poate avea un rol important în reconstrucția Ucrainei. Suntem deschiși propunerilor concrete și ne dorim ca acest forum să ducă la parteneriate și proiecte care să aducă beneficii comunităților noastre”, a declarat administratorul public al județului Suceava, Cezar Ioja.
Lucrările forumului au debutat în Sala Unirii, cu o sesiune oficială de deschidere și intervenții ale reprezentanților instituțiilor participante. Programul primei zile include, în cursul după-amiezii, o sesiune dedicată cooperării academice, cercetării și inovării.
Organizat de Fundația pentru Dezvoltare Bazată pe Cunoaștere, evenimentul continuă marți, 20 octombrie, la Parcul Industrial Siret, cu prezentarea oportunităților de investiții, discuții despre reconstrucția Ucrainei și întâlniri directe între companii. Programul include și lansarea platformei digitale gratuite B2B CONNECT, destinată identificării de parteneri și continuării colaborărilor după încheierea forumului.
