Tipografie Suceava Tipografie Suceava Facos Suceava USV
Ritmic Suceava

Un bărbat din Dumbrăveni, fără permis de conducere, a murit după ce a intrat cu scuterul într-un șanț și s-a izbit de un gard

Un tragic accident rutier soldat cu decesul unei persoane s-a produs duminică, 16 august 2026, în jurul orei 12.30, pe strada Academician Mihai Cimpoi din localitatea Dumbrăveni.

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Suceava au fost sesizați de colegii de la Poliția Orașului Salcea cu privire la evenimentul rutier și s-au deplasat de îndată la fața locului pentru efectuarea cercetărilor.

Din primele verificări desfășurate de echipaj a reieșit că un bărbat în vârstă de 57 de ani, Ionel B., localnic din Dumbrăveni, se deplasa pe un moped Honda din direcția Siminicea către centrul comunei. La un moment dat, bărbatul a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit carosabilul și a pătruns în șanțul din beton de pe partea dreaptă a drumului.

În urma impactului violent, conducătorul mopedului a fost proiectat direct în gardul proprietății.

Echipajul medical de ambulanță sosit la fața locului a aplicat manevre intense de resuscitare, însă din păcate leziunile suferite au fost incompatibile cu viața, fiind declarat decesul bărbatului. Trupul neînsuflețit a fost preluat și transportat la morga Spitalului Clinic Județean Sfântul Ioan cel Nou Suceava în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor exacte ale decesului.

Verificările efectuate ulterior în bazele de date au scos la iveală faptul că bărbatul de 57 de ani nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Articole recente

Adapost Caini Suceava SAVCOM Suceava Facos Suceava BMT Consultanta Suceava Usi Interior/Exterior si Scari Suceava

Related articles