Un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a mai multor persoane a avut loc duminică, 16 august 2026, pe drumul comunal DC 12 E, în localitatea Roșiori, comuna Forăști. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni au fost alertați prin numărul unic de urgență 112 la ora 12.54.
Echipa operativă din cadrul Compartimentului Rutier s-a deplasat la fața locului și a stabilit că evenimentul s-a produs în jurul orei 12.50. Un bărbat de 40 de ani din orașul Liteni, Florin M., conducea un autoturism Volkswagen dinspre Mănăstirea Sfântul Mina către DN2 E85. Într-o curbă la dreapta, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe sensul opus și a intrat în coliziune cu un autoturism Renault, condus regulamentar din sens opus de Nicolae P., în vârstă de 37 de ani, din comuna Vama.
În urma impactului au fost rănite trei persoane aflate pe banchetele din spate ale celor două autovehicule. Două minore de 13 și 4 ani din Liteni, pasagere în autoturismul Volkswagen, precum și o tânără de 25 de ani din Forăști, pasageră în autoturismul Renault, au fost preluate de echipajele medicale și transportate la Spitalul Municipal Fălticeni.
La unitatea spitalicească, fetița de 13 ani a fost diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral și plagă contuză frontală stânga, iar tânăra de 25 de ani a fost diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral ușor. Fetița în vârstă de 4 ani a suferit un atac de panică, fără a prezenta leziuni corporale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative (0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat).
Polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească toate împrejurările în care s-a produs coliziunea.
