Un apel primit prin 112 joi, 30 iulie, la ora 16.41, a mobilizat polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți, după ce un localnic de 33 de ani, Iosif L., a reclmat că este amenințat în fața blocului de un individ înarmat.
Din verificările efectuate de echipajul sosit la fața locului a reieșit că, în jurul orei 16.30, în timp ce Iosif L. se întorcea acasă, s-a intersectat în fața imobilului cu un bărbat cunoscut în zonă sub numele de „Nicu”, concubinul unei vecine. Acesta avea asupra sa un cuțit cu un singur tăiș și mâner galben. Pe fondul unor nemulțumiri legate de copiii minori ai apelantului, despre care aflase că ar mai fi deranjat liniștea locatarilor, individul a început să îi adreseze injurii și expresii jignitoare.
Pentru a evita escaladarea conflictului, Iosif L. a intrat în scara blocului, fiind însă urmărit de agresor. Deși apelantul a reușit să ajungă în siguranță în locuință, bărbatul s-a poziționat direct sub balconul apartamentului situat la parter, continuând seria de amenințări. Când Iosif L. și soția sa, Mirela L., în vârstă de 29 de ani, au ieșit pe balcon pentru a-i cere să plece, atacatorul a aruncat cuțitul direct spre ei. Arma albă a ricoșat dintr-un stâlp de fier și a crăpat placa din plexiglas a balconului.
Soții L. nu au suferit leziuni corporale și au refuzat emiterea unui ordin de protecție provizoriu extins conform Legii nr. 26/2024, dar au depus plângere penală împotriva atacatorului.
În baza cunoașterii terenului, polițiștii l-au identificat rapid pe autor în persoana lui Nicolai-Ovidiu Bozu, în vârstă de 25 de ani, din municipiul Rădăuți.
În cauză s-a deschis dosar penal pentru infracțiunea de amenințare, iar vineri, 31 iulie, Biroul de Ordine Publică Rădăuți a dispus continuarea urmăririi penale față de suspectul Nicolai-Ovidiu Bozu. În plus, organele de cercetare penală au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, tânărul fiind escortat și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava.
