Ritmic Suceava

Primarul Adrian Popoiu a anunțat că a semnat un nou contract de finanțare nerambursabilă pentru Orașul Siret

„Astăzi am semnat contractul de finanțare nerambursabilă pentru proiectul <<Creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 la nivelul orașului Siret, jud. Suceava>> în valoare totală de 2.702.600,59 lei. Valoarea nerambursabilă este de 100% din fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, ceea ce înseamnă că efortul financiar de la bugetul local este minim. Acest proiect a fost pregătit împreună cu reprezentanții Spitalului de Boli Cronice din Siret și depus spre finanțare anul trecut, având drept obiectiv creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID-19 prin realizarea investițiilor necesare pentru consolidarea capacitații de reacție la criza de sănătate publică cauzată de răspândirea virusului SARS-CoV-2 în cadrul Spitalului de Boli Cronice Siret. Practic, la spitalul din Siret vor fi achiziționate mai multe echipamente, printre care un container pentru pretriaj, teste COVID 19, echipamente de protecție, un analizor biochimie specific testărilor COVID 19, aparat hematologie, aparat coagulare, nebulizator, defirbrilator, EKG 12 canale, etc.. Licitația pentru aceste echipamente și dotări este deja în desfășurare pe platforma națională de desfășurare a achizițiilor publice SICAP. Ne bucurăm că am reușit să câștigăm încă un proiect finanțat pentru cetățenii din Siret, mai ales în domeniul sănătății, fiind deja al doilea proiect câștigat pentru Spitalul de Boli Cronice din Siret în ultimii 2 ani, pe lângă cel care are ca obiectiv extinderea și dotarea Ambulatoriului Integrat”, a declarat primarul Adrian Popoiu.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here