Comuna Moara îmbracă haine de sărbătoare în cel de-al treilea weekend al lunii august. Ediția din acest an a manifestării „Zilele Comunei Moara” va avea loc în perioada 15–16 august 2026, într-un cadru deja tradițional, la Iaz Hagigadar. Evenimentul este conceput ca o celebrare a comunității, îmbinând tradițiile locale, muzica live, târgul producătorilor și meșteșugarilor locali și atracțiile pentru toate vârstele.
Primarul comunei Moara, Eduard Dziminschi, a transmis un mesaj prin care invită locuitorii și oaspeții să ia parte la manifestări: „Se apropie cel mai așteptat weekend al verii! Zilele Comunei Moara revin! Pe 15 și 16 august 2026, la Iaz Hagigadar, ne întâlnim din nou pentru două zile în care tradiția, muzica și bucuria de a fi împreună vor transforma Moara într-un loc plin de viață. Vom celebra oamenii, valorile și frumusețea comunei noastre prin: Târgul producătorilor și meșteșugarilor locali, momente folclorice și spectacole artistice, artiști îndrăgiți care vor urca pe scenă, emoție, revederi și clipe de neuitat alături de familie și prieteni”.
Programul artistic pregătit de organizatori este structurat pe două direcții muzicale distincte pentru cele două zile de sărbătoare.
Prima zi, sâmbătă, 15 august, este dedicată muzicii folk, pop și pop-urban. Pe scenă vor urca Magda Pușkaș, Andrei Păunescu, trupa Fără Zahăr, Alma D, Paula Seling și F. Charm and Band. Seara se va încheia cu o petrecere în aer liber întreținută de un DJ.
A doua zi, duminică, 16 august, va fi rezervată folclorului și ansamblurilor populare. În fața publicului vor evolua Fanfara de la Moara, Ghioceii de la Moara și Costan Irimia, reprezentanții Comunității Poloneze, Bujorul de Munte, Nicoleta Hafiuc, Gheorghiță Rotaru, grupul Dor de la Moara, Liliana Ursachi, Mihai Hrincescu, Ansamblul Flori Vicovene, Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” și îndrăgita interpretă Angelica Flutur.
Organizatorii menționează că detaliile complete privind orele de desfășurare și eventualele surprize suplimentare ale ediției vor fi anunțate în perioada imediat următoare.

