Un caz deosebit prin riscurile asociate comportamentului iresponsabil al șoferului, prin punerea în pericol a unor minori pasageri a fost sancționat de către polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți.
Astfel, în cursul zilei de 10 martie 2023, după vizionarea unei filmări postată pe o rețea de socializare și efectuarea de verificări, polițiștii au dispus sancționarea unui tânăr de 19 ani, din comuna Marginea, cu amendă în valoare de 2.900 de lei și suspendarea permisului de conducere pentru 4 luni.
S-a stabilit că în ziua precedentă, respectiv în data de 9 martie a.c., în jurul orei 14.30, tânărul a preluat doi minori ca pasageri și ulterior a condus autoturismul cu o viteză de 202 km/h, unul dintre minorii pasageri filmând cu telefonul mobil habitaclul mașinii și planșeta vitezometrului, ulterior postând imaginile pe o rețea de socializare.
Precizăm încă o dată că scopul dispunerii măsurilor sancționatorii în aceste cazuri promovate în mediul on-line este unul principal preventiv, de responsabilizare și conștientizare în vederea creșterii gradului de siguranță rutieră și evitării tragediilor rutiere. Recomandăm și părinților să poarte discuții cu adolescenții sau chiar cu copiii majori pentru responsabilizarea acestora indiferent de calitatea de participanți la trafic.
Reamintim și faptul că în anul precedent, la nivelul județului Suceava s-a înregistrat cel mai mic număr de persoane decedate în accidente rutiere în ultimii 17 ani, acest lucru datorându-se și măsurilor ferme dispuse de polițiști.
În acest sens, atragem atenția tuturor celor pretabili sau predispuși la încălcarea legislației rutiere că polițiștii vor dispune în continuare măsuri din cele mai ferme în cazul abaterilor care pun în pericol siguranța rutieră, comportamentele de tip teribilist nefiind tolerate.
Pentru corecta informare a șoferilor polițiștii reamintesc și prevederile legale în ceea ce privește modificările legislative în referire la conducerea agresivă.
Conform legii, prin comportament agresiv se înțelege efectuarea, pe drumul public, de către conducătorul de vehicul, a uneia dintre următoarele manevre:
- a) deplasarea succesivă de pe o bandă de circulație pe alta sau de pe un rând pe altul, alternând din stânga în dreapta, în scopul depășirii unui șir de vehicule care circulă în același sens;
- b) întoarcerea vehiculului prin folosirea frânei de ajutor;
- c) pornirea vehiculului de pe loc prin patinarea excesivă, în gol, a roților motoare;
- d) circulația cu vehiculul la o distanță foarte redusă față de un alt vehicul, înaintea sau în spatele acestuia, cât și în lateral, ori reducerea bruscă a vitezei de deplasare fără motiv întemeiat, de natură a intimida conducătorul acestuia;
- e) folosirea repetată a semnalelor sonore și/sau luminoase de natură a obliga nejustificat conducătorul de vehicul care circulă în fața sa să elibereze banda de circulație;
- f) conducerea mopedului sau motocicletei având în contact cu partea carosabilă numai una dintre roți;
- g) mersul cu spatele cu vehiculul în scopul intimidării celorlalți participanți la trafic care circulă în spatele acestuia;
- h) realizarea intenționată a unui derapaj controlat al vehiculului în vederea întoarcerii sau rotirii acestuia;
- i) conducerea intenționată a unui vehicul prin accelerarea repetată a motorului, de natură a stânjeni persoanele aflate în zona drumului public.
Care sunt amenzile pentru șoferii agresivi
Sancțiunile pentru comiterea manevrelor de mai sus sunt pe măsură. ”Se defineşte comportamentul agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice, precum şi sancţiunea corelativă adoptării acestui comportament cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni (580 lei – 725 lei) şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile.
(…) în cazul în care s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale se stabileşte amendă prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni (870 lei – 1.160 lei) şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile”.