La data de 29 august 2023, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava au aplicat 2 sancțiuni contravenționale cu amendă, în valoare totală de 8.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor art. 26 alin (1) lit. b) raportat la art 6 alin (2) lit f) din Legea 205/2004 privind protecția animalelor – republicată, respectiv pentru abandonarea unui animal a cărei existență depinde de îngrijirea omului.
În urma verificărilor efectuate de către polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor în cadrul unor sesizări înregistrate la nivelul structurii, aceștia au identificat un bărbat, din județul Botoșani, care, la data de 23 iulie a.c., a abandonat un câine pe raza localității Dumbrăveni, acesta fiind sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei.
De asemenea, cu ocazia verificărilor efectuate și vizualizării unor materiale video, polițiștii s-au autosesizat și au constatat faptul că, la data de 22 august 2023, la ora 10.57, un individ a abandonat un sac de culoare neagră, ce conținea două pisicuțe, pe raza municipiului Câmpulung Moldovenesc.
Bărbatul a fost identificat și sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.000 de lei, conform prevederilor Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor – republicată .
Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor atrag atenția cetățenilor că abandonul oricărui animal, a cărei existență depinde de îngrijirea omului, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 3000 lei la 12.000 lei conform prevederilor Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor – republicată.
De asemenea, supunem atenției cetățenilor faptul că în conformitate cu prevederile art. 13^2 din O.U.G. nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, este obligatorie sterilizarea câinilor cu sau fără stăpân aparținând rasei comune și a metișilor acestora, iar neîndeplinirea acestei obligații se sancționeză contravențional cu amendă de la 5.000 de lei la 10.000 de lei conform art. 14 alin (1) lit b) din același act normativ.