În cursul zilei de ieri polițiștii Postului de Poliție Frumosu au fost soliciați de către lucrătorii DGASPC Suceava pentru a-i însoți la domiciliul unui bărbat din comuna Frumosu pentru a desfășura activități specifice în cadrul unor verificări privind rele tratamente aplicate de către acesta copiilor sai.
Au fost obținute date cu privire la faptul că în cursul lunii ianuarie 2021 bărbatul respectiv ar fi agresat pe unul dintre copiii săi în vârstă de 7 ani. S-a întocmit un dosar penal pentru violență în familie raportat la infracţiunea de loviri sau alte violențe, chiar dacă mama minorilor a negat evenimentul și a refuzat să depună plângere în calitate de ocrotitor legal.
Cei 4 minori aflați la domiciliu (minorul agresat și alți 3 frați) au fost preluați împreună cu mama acestora și trasportați la un Centru de primire în regim de urgență.
În cursul acestei zile, polițiștii au continuat activitățile în cadrul dosarului penal și au intrat în posesia unor imagini video care surprind agresiunea. Bărbatul agresor în vârstă de 48 de ani a fost reținut de polițiști și condus la audieri la sediul Poliţiei Municipiului Câmpulung Moldovenesc, urmând ca la finalizarea acestora să se dispună măsuri procesuale inclusiv măsuri preventive privative de libertate.
