La 05.03.2021, la ora 09.15, Secţiei 5 Poliţie Rurală Dărmănești a fost sesizată cu privire la faptul că pe rețeaua de socializare „Facebook”, respectiv „Casa lui Patrocle” a fost postat un filmuleț în care 4 pui de câine, rasa ciobănesc, au fost abandonați în curtea sediului de pe raza satului Măriței, comuna Dărmănești.
La sediul „Casa lui Patrocle” au fost identificați angajații societății care au declarat verbal faptul că în dimineața de 05.03.2021, în curte au identificat un sac din rafie de culoare alb în care se aflau un număr de 4 pui de câine.
Având în vedere acest aspect, au procedat la vizionarea imaginilor surprinse de către camerele de supraveghere montate, ocazie cu care au constatat faptul că în seara de 04.03.2021, în jurul orei 20.12, pe drumul județean DJ 209D, în fața porții de acces al sediului a oprit un autoturism din care a coborât o persoană de sex feminin împreună cu un copil din interiorul căruia a luat un sac de rafie și l-a abandonat în curte.
În urma verificărilor și investigațiilor efectuate a fost identificată persoana în cauză, respectiv Mariana Onciu, de 41 ani, din satul Măriței, comuna Dărmănești, iar în urma audierii, aceasta a declarat faptul că în apropierea locuinței sale, o cățea a fătat 4 pui pe care în seara de 04.03.2021, în jurul orei 20.00, i-a pus într-un sac de rafie și cu autoturismul proprietate i-a transportat și abandonat în curtea asociației „Casa lui Patrocle”.
Puii de căine au fost preluați de către angajații asociației „Casa lui Patrocle”, iar Mariana Onciu a fost amendată.
